Combinatul chimic Oltchim (simbol bursier OLT), aflat în insolvenţă, a anunţat vineri care a fost preţul de vânzare a activelor. Astfel, Chimcomplex Borzeşti plăteşte 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, în timp ce Dynamic Selling Group va achita 1,9 milioane euro pentru pachetele achiziţionate, la care se adaugă TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fondul de investiţii White Tiger Wealth Management Ltd a refuzat să semneze contractul de vânzare de active cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial nr. 9, anunţând retragerea unilaterală din tranzacţie.

”În contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, cu privire la pachetele 1-5 şi parţial, pachetul 7, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 127 milioane euro, respectiv 582.345.800 lei, la care se adauga TVA-ul aplicabil, acoperind activele transferate, în cadrul contractual aplicabil”, arată un comunicat transmis vineri de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, în contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim şi Dynamic Selling Group, cu privire la pachetul 6, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 1,9 milioane euro, respectiv 8.724.990 lei, la care se adauga TVA-ul aplicabil, acoperind activele transferate, în cadrul contractual aplicabil, mai informează societatea.

”Finalizarea tranzacţiilor în baza acestor contracte este supusă anumitor condiţii care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor societăţii, acest organism finalizând selecţia ofertanţilor câştigători”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte finalizarea procesului de vânzare, se anticipează că va avea loc în prima parte a anului 2018, spun oficialii.

Oltchim a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 27,68 milioane lei (6,1 milioane euro), în creştere cu 48,8% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 27%. Compania a înregistrat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 480,2  milioane lei (105,8 milioane euro), mai mare cu 27% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.