Centrul de educaţie tehnologică NewTech Academy, împreună cu Banca Transilvania, oferă un plan avantajos de creditare pentru cursanţii programelor de formare în domeniul educaţiei tehnologice. Parteneriatul face posibilă plata eşalonată a cursurilor şi are ca obiectiv susţinerea şi formarea de specialişti pentru profesii cu cerere ridicată pe piaţa muncii, în sectorul tech.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În întâmpinarea interesului crescut pentru o profesie în domeniul IT şi, totodată, a nevoii de specialişti în această industrie, NewTech Academy şi Banca Transilvania facilitează înscrierea în programe de formare esenţiale pentru industria tehnologică, adaptate cerinţelor actuale. Cardurile de credit STAR de la Banca Transilvania fac posibilă susţinerea finanţarii cursurilor sub formă eşalonată, până la 18 rate fără dobândă. Toate programele de training NewTech Academy sunt aliniate la nevoile reale ale angajatorilor din România şi din regiune, fiind concepute în cadrul unei colaborări strânse cu o comunitate de lideri din industria tehnologică”, anunţă cei doi parteneri.

„Suntem încântaţi că, împreună cu Banca Transilvania, oferim o soluţie modernă, facilă şi avantajoasă de finanţare a studiilor, practicată pe scară largă de către universităţile prestigioase din întrega lume. Piaţa de IT are mare nevoie de specialişti, este un domeniu cu o creştere exponenţială în ultimii ani şi care oferă importante perspective profesionale şi financiare. Obiectivele noastre imediate sunt ca NewTech Academy sa devină un centru de excelenţă, un reper în ceea ce priveşte standardele de educaţie tehnologică, şi, care, totodată, în baza unei programe adaptate cerinţelor actuale, să formeze adevaraţi profesionişti”, a declarat Lavinia Chican, Co-fondator NewTech Academy.

NewTech Academy aduce în România metodologia performantă din cadrul Wawiwa Tech Training, partenerul său global, cu o expertiză internaţională în domeniu de peste 20 de ani. Structura programelor a fost dezvoltată de Wawiwa şi echipa sa de profesionişti din industria tehnologiei din Israel, în conformitate cu standardele globale - şi este utilizată în marile centre de instruire din Israel şi din străinătate. NewTech Academy oferă programe de recalificare pentru posturi foarte solicitate în România, precum Full-Stack Developer (9 luni), Frontend Developer (6 luni) şi UI / UX Designer (6 luni). Ulterior, vor fi adăugate programe suplimentare, cum ar fi cele pentru specialişti în securitate cibernetică, analişti de date şi multe altele.

Concepute pentru instruire live, online sau hibrid, programele se desfăşoară pe parcursul a 250-400 de ore, iar orarul cursurilor este unul flexibil. Cursanţii vor avea acces şi la sesiuni de mentorat, de creare a unui portofoliu profesional şi de consiliere în găsirea unui loc de muncă.

Mai multe detalii pe https://www.newtech.ro/ şi www.wawiwa-tech.com. Detaliile referitoare la condiţiile STAR poat fi consutate aici -  https://beta.bancatransilvania.ro/carduri/carduri-de-cumparaturi/star-card

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.