Piaţa de gaze naturale are cel mai scăzut nivel din punct de vedere al preţului, ”este un nivel istoric”, a declarat marţi Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul videoconferinţei “Energie la tine acasă”, organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox. Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului, consilierul de stat Laszlo Borbely, a declarat că România trebuie să ţină cont de cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, care au fost stabilite la nivel european şi că vom avea un Comitet interdepartamental pe Dezvoltare Durabilă în două-trei săptămâni. Directorul general al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu, a afirmat că există peste 100 de strategii energetice redactate, însă lipseşte corelarea între ele. Tranziţia energetică la nivel european implică un volum de investiţii calculat de Deloitte la aproximativ 7,5 trilioane de euro în următorii 30 de ani, iar firmele româneşti ar putea să capaciteze o parte din această sumă, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, partener Deloitte. Grupul Electrica va susţine tot ce înseamnă tehnologie verde, iar România poate să joace o carte foarte importantă în această regiune, a declarat marţi Corina Popescu, CEO Electrica, în cadrul videoconferinţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Conferinţa poate fi urmărită şi aici.

UPDATE - Ce au declarat la videoconferinţa “Energie la tine acasă” Petre Stroe, CEO, MET Romania Energy, Răzvan Claudiu Grecu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE), Florin Frunză, vicepreşedinte Departament Dezvoltarea Afacerii – Downstream Gas, OMV Petrom, Teofil Mureşan - Preşedinte E-INFRA (Nova Power & Gas), Robert Chircă, director general adjunct Romgaz, Bogdan Constantin Andronic, director Departament Accesare Fonduri Europene şi Relaţii Internaţionale, Transgaz

Ultimele luni au reprezentat cea mai grea perioadă pe care industria de petrol şi gaze a traversat-o în ultimii 100 de ani. Pandemia Covid-19, care a henerat cu o pandemie economică la nivel global, a provocat o adâncire a crizei în piaţa petrolului, dar şi în industrie. Şefi din companii de energie şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale au vorbit marţi, în cadrul videoconferinţei “Energie la tine acasă”, organizată de Agenţia de presă News.ro, despre proiectele viitoare de investiţii, despre Strategia energetică, precum şi despre efectele Covid-19 în tot sectorul energetic. Aceştia se arată totodată îngrijoraţi de proiectul de liberalizare a pieţei gazelor.

Petre Stroe, CEO, MET Romania Energy:  În această perioadă am putut să vedem mult mai clar zonele unde trebuie să acţionăm

”O companie, indiferent că este de stat sau privată, nu poate să îşi desfăşoare activitatea fără o strategie, de regulă proiectată pe cinci ani. De exemplu, în cazul MET, această strategie a fost creionată, desenată, aprobată în 2018 şi suntem exact în mijlocul derulării ei, având impactul acestei perioade, dar un impact care a putut fi gestionat mai uşor şi profesionist pentru că nu ne-a găsit într-o zonă de dezorientare. În această perioadă am putut să vedem mult mai clar zonele unde trebuie să acţionăm.”

Răzvan Claudiu Grecu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE): Cred că eficienţa energetică trebuie să joace un rol primordial

”Green Deal este de fapt o foaie de parcurs a economiei europene către o economie sustenabilă, din perspectiva obiectivelor climatice, în contextul menţinerii unei competitivităţi globale a economiei Europene. Cred că eficienţa energetică trebuie să joace un rol primordial şi înainte să vorbim de capacităţi noi în unităţi de producţie a energiei este important să ne asigurăm că avem un consum de energie care este eficientizat şi să menţinem astfel confortul consumatorilor şi competititvitatea lor şi să evităm investiţii inutile în cazul în care această eficienţă energetică nu este realizată.”

Daniel Apostol, director relaţii externe Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG): Este o perioadă dificilă, este cea mai grea perioadă pe care industria de petrol şi gaze a traversat-o în ultimii 100 de ani.

”Este o perioadă dificilă, este cea mai grea perioadă pe care industria de petrol şi gaze a traversat-o în ultimii 100 de ani. Pandemia Covid-19, care s-a lăsat cu o pandemie economică la nivel global, a provocat o adâncire a crizei în piaţa petrolului. Şocul preţului petrolului a survenit astfel într-un moment în care economia globală era deja suferindă. Iar sectorul industrial se confruntă cu o tendinţă descrescătoare, nu mă refer doar la preţuri, mă refer în general la starea sectorului, cel mai probabil o tendinţă care va continua în următoarele trimestre. Mă refer aici şi la impactul asupra investiţiilor în proiectele ce erau planificate în dezvoltare, proiecte de investiţii esenţiale, de care o economie precum economia României ar putea beneficia dacă se derulează.”

Florin Frunză, vicepreşedinte Departament Dezvoltarea Afacerii – Downstream Gas, OMV Petrom: Am avut o serie de aşteptări pe care doar parţial le vedem acum puse în practică, iar aşteptările noastre s-au transformat într-o îngrijorare destul de serioasă cu privire la modul în care vor evolua lucrurile în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei gazelor

”Noi, OMV Petrom, împreună şi cu partenerii noştri din FPPG, ne-am implicat activ şi am fost unii dintre promotorii unei liberalizări a pieţei gazelor din România şi a aplicării principiilor de piaţă pentru această piaţă. Nu de anul acesta, ci deja din anii trecuţi, am avut acces la studii făcute de experţi de talie internaţională cu privire la liberalizarea pieţei gazelor. Am avut o serie de aşteptări pe care doar parţial le vedem acum puse în practică, iar aşteptările noastre s-au transformat într-o îngrijorare destul de serioasă cu privire la modul în care vor evolua lucrurile. Primul element de îngrijorare ar fi că, la momentul la care vorbim, obligaţia de tranzacţionare pe pieţele centralizate încă nu este abrogată. Aşteptarea noastră este ca ea să se elimine. Este imposibil ca ambele obligaţii să existe în acelaşi timp. De asemenea, s-au dezbătut anumite lucruri care în versiunea finală nu s-au mai regăsit”.

Teofil Mureşan - Preşedinte E-INFRA (Nova Power & Gas): Preţul la energie şi la gaz în România e un mare diferenţiator pentru ţara noastră în a atrage investitori străini sau locali. 

”Preţul la gaz şi la energia electrică este influenţat şi de cele două subiecte, adică interconexiunea României, atât pe energie cât şi pe gaze, cu ţările din jur, sau de investiţii. Să nu uităm că stabilirea Strategiei energetice a României are drept scop principal alimentarea neîntreruptă a consumatorilor, la un preţ accesibil. Iar preţul la energie şi la gaz în România e un mare diferenţiator pentru ţara noastră în a atrage investitori străini sau locali. Dacă noi vom avea un preţ al energiei mai mare decât ţările din jur, ar trebui ca pentru aceşti investitori să găsim alte facilităţi fiscale sau să mizeze pe salarii scăzute ca să fie atractive.”

Robert Chircă, director general adjunct Romgaz: Referitor la strategia Romgaz, discutăm de o strategie ambiţioasă. Vorbim despre o strategie de investiţii de 15,7 miliarde lei pentru următorii cinci ani.

”Referitor la strategia Romgaz, discutăm de o strategie ambiţioasă. Vorbim despre o strategie de investiţii de 15,7 miliarde lei pentru următorii cinci ani. Vorbim de menţinerea core business-ului, de partea de exploarare şi producţia, vorbi de partea de energie electrică, unde avem Iernutul, respectiv planurile pentru Mintia, vorbim despre diversficare, şi aici vorbim de zona petrochimică, în construcţia unei fabrici de metanol. Totodată, avem în stategie prinse asocierile şi parteneriatele, şi aici mă refer fie la Neptun Deep, unde pentru moment este pus pe hold, dar şi de celelalte parteneriate, de noi centrale pe gaz. Pentru implementarea strategiei vom avea nevoie de un suport legislativ.”

Bogdan Constantin Andronic, director Departament Accesare Fonduri Europene şi Relaţii Internaţionale, Transgaz: Transgaz a avut grijă încă de la început să implementeze un plan anti-Covid foarte serios

”Transgaz a avut grijă încă de la început să implementeze un plan anti-Covid foarte serios şi acest plan ne-a ajutat ca practic în toată această perioadă, în ciuda stării de urgenţă, Transgaz să lucreze în mod continuu şi fără probleme, la gazoductul BRUA, la dezvoltările din zona de nord-est a ţării, precum şi la celelalte proiecte de investiţii. În esenţă, Transgaz are o schemă de finanţare a proiectelor de investiţii care înseamnă cam o treime fonduri propri şi două treimi surse atrase.”

UPDATE - Nagy-Bege Zoltan, vicepreşedinte ANRE: Criza generată de pandemie a redus considerabil consumul de energie, dar şi capacitatea de plată a unor categorii de clienţi. Sunt deja înmagazinate 2 miliarde metri cubi gaze

”Eu văd un pic diferit faţă de sfera politică, am auzit mai multe păreri, cum că este un moment foarte, foarte bun pentru liberalizare, că preţurile au un trend de scădere. Din păcate, această liberalizare se suprapune cu această criză provocată de pandemia de coronavirus, care pe lângă faptul că a redus considerabil consumul, a redus şi capacitatea de plată a unor categorii de clienţi. Ba mai mult, inclusiv prin anumite legi, unii consmatori au fost exoneraţi de la obligaţia de achitare a facturilor şi din aceste motive - reducerea consumului şi a capacităţii de plată a consumatorilor - încasările furnizorilor au avut de suferit, fapt ce a scăzut capacitatea lor de a concura pe această piaţă liberalizată, care poată să aducă o concentrare mai mare în piaţa de energie şi gaze naturale. Ceea ce rezultă este până la urmă o concurenţă mai slăbită”, a declarat vicepreşedintele ANRE.

Acesta estimează că furnizorii se vor concentra pe păstrarea clienţilor pe care îi au, mai ales după ce pandemia a influenţat şi activitatea furnizorilor şi producătorilor.

”Într-o primă fază, la majoritatea furnizorilor, preţurile nu vor creşte. Nu mă aştept la o scădere senzaţională a preţurilor de la 1 iulie, dar sper ca în câteva luni, poate în cursul anului 2021 deja să fie o concurenţă mai intensă în domeniul gazelor şi pentru consumatorii casnici”, a adăugat Nagy-Bege Zoltan, care consideră că grija fiecărui furnizor va fi să nu piardă clienţi.

În prezent, în depozitele de gaze au rămas volume mari înmagazinate pentru că a fost o iarnă blândă. Astfel, deja sunt înmagazinate 2 miliarde metri cubi gaze, acest volum a fost atins anul trecut în luna septembrie.

Reprezentantul ANRE consideră că pentru cosumator contează cel mai mult care este preţul la energie electrică şi la gaze.

”Din punctul de vedere al consumatorului casnic este un moment cât se poate de prielnic. Asistăm la preţuri atât la energia electrică, cât şi la gazele naturae la o revoluţie a preţurilor pe care nu am mai văzut-o în România de ani de zile. Şi până la urmă pentru consumator asta contează cel mai mult, care este preţul gazelor sau al energiei electrice. Până la urmă liberalizarea se face în interesul consumatorului şi nu pentru ceilalţi actori ai pieţei. Dar nu trebuie să-i pierdem din vedere nici pe ceilalţi actori ai pieţei”, a mai spus el.

Despre liberalizare a vorbit, în cadrul aceleiaşi conferinţe, şi Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"Prima liberalizare este, conform Ordonnţei 1, liberalizarea pieţei de gaze naturale pentru consumatorii casnici, de la 1 iulie. Sigur, suntem şi într-o zonă foarte favorabilă procesului de liberalizare. Suntem într-o zonă în care în care piaţa de gaze naturale are cel mai scăzut nivel din punct de vedere al preţului, este un nivel istoric. În momentul începerii procedurilor de liberalizare din 2012, preţul administrativ era 45 lei pe megawatt. La ora actuală vorbim de preţuri începând cu 25 de lei pe pieţele adiacente României. Cu costul de transport, preţul ajunge undeva sub 28-30 de lei", a declarat marţi Havrileţ.

Oficialul spune că suntem într-o perioadă foarte bună pentru a finaliza procesul de liberalizare, astfel încât consumatorii casnici să nu resimtă un eventual cost al gazelor naturale.

La 1 iulie urmează să se liberalizeze preţurile la gaze naturale. Astfel, circa 3,4 milioane de consumatori casnici, care sunt acum alimentaţi în sistem reglementat, vor trece în piaţa liberă.

 

UPDATE - Corina Popescu, CEO Electrica: Când eram secretar de stat în Ministerul Energiei, la Hunedoara, un miner mi-a pus pe masă cinci diplome de reconversie profesională. Şi mi-a spus un singur lucru: ”Nu vreau să plec din ţară, vreau să rămân să lucrez aici, dar vreau să am o alternativă, indiferent dacă ea se cheamă energie verde dacă e energie produsă de cărbune sau altceva

”Grupul Electrica va susţine tot ce înseamnă tehnologie green. Eu cred că România poate să joace o carte foarte importantă în această regiune dacă înţelege că viitorul este green şi dacă încearcă să găsească alternative pentru acele zone care sunt afectate”, a precizat CEO Electrica.

Corina Popescu a amintit şi o întâmplare din vremea în care ocupa postul de secretar de stat în Ministerul Energiei, acum câţiva ani, din prima sa deplasare la Hunedoara.

”Era un miner care mi-a pus pe masă cinci diplome de reconversie profesională. Şi mi-a spus un singur lucru: 'Nu vreau să plec din ţară, vreau să rămân să lucrez aici, dar vreau să am o alternativă, indiferent dacă ea se cheamă energie verde dacă e energie produsă de cărbune sau altceva; tot ce îmi doresc este un loc de muncă şi o alternativă'. Eu cred că în ceea ce dezvoltăm şi ce îmi doresc eu la nivelul Grupului Electrica este o creştere sustenabilă, în aşa fel încât ceea ce ofer angajaţilor să fie ceva sustenabil pe termen lung şi nu un câştig pe termen scurt”, a declarat Corina Popescu.

Despre pandemie a afirmat că a fost ”o adevărată provocare”.

În ceea ce priveşte segmentul de servicii a spus că până acum a fost un fel de ”Cenuşăreasa” Grupului Electrica.

”Eu îl văd ca pe segmentul de business care are cele mai mari posibilităţi de dezvoltare. Pentru că trebuie să dezvoltăm acest segment de servicii nu neapărat pe ce au făcut până acum - şi aveau peste 85-90% din cifra de afaceri doar cu servicii pe care le prestau în Grupul Electrica - cu alte categorii de servicii care sunt îndreptate către consumatorii finali. Ne uităm către servicii de eficienţă energetică, cu noua companie fuzionată ne uităm către e-mobility, către execuţie de lucrări pe parcuri solare, contorizare inteligentă, pe acele categorii de servicii care pot să aducă plus valoare grupului”, a declarat Corina Popescu.

În luna martie, a fost aprobată fuziunea celor două companii de servicii din grup, în aşa fel încât pentru core business-ul de azi să existe trei direcţii principale: furnizare, distribuţie şi servicii.

”Toată lumea o să întrebe de ce le fuzionăm şi nu le lăsăm aşa cum sunt. Şi eu o să răspund cu o întrebare: Oare de ce CEZ a fuzionat companiile la ei acasă, în Cehia? Oare de ce Enel a fuzionat companiile la ei acasă? Pentru că sunt o serie de sinergii care practic servesc proiectului de optimizare a portofoliului”, a precizat Corina Popescu.

De asemenea, Electrica a aprobat anul trecut stategia pentru următorii cinci ani, care se axează pe optimizarea activităţii la nivelul a ceea ce companiile din grup fac în prezent şi de creştere anorganică, adică evaluează proiecte din arii de proiecte care azi nu sunt business de bază.

”Ca să poţi să creşti anorganic, trebuie să consolidezi ce ai. Cu criza aceasta care a venit, şi noi trebuie să ne eficientizăm cumva rapid. Anul trecut am aprobat strategia, acum am trecut la planurile de implementare”, a mai afirmat ea.

UPDATE - Răzvan Nicolescu, Deloitte: Tranziţia energetică la nivel european implică un volum de investiţii de aproximativ 7,5 trilioane de euro

”Această tranziţie energetică la nivel european implică un volum de investiţii calculat de către noi la Deloitte la aproximativ 7,5 trilioane de euro în următorii 30 de ani. Deci este un volum de investiţii foarte mare pentru a atinge această neutralitate din punct de vedere al emisiilor care produc efect de seră şi în acelaşi timp reprezintă o mare oportunitate. Mi-aş dori ca aceste oportunităţi economice să fie capitalizate cu succes de companii româneşti”, a declarat Răzvan Nicolescu.

El spune că ar vrea să vadă un plan, un catalog cu firme şi produse româneşti care ar putea să capaciteze din aceste 7,5 trilioane euro ce urmează a fi investite în Europa, ar urma să creeze locuri de muncă în România, să crească niveul de taxe plătite la bugetul de stat şi astfel şi nivelul nostru de dezvoltare ca ţară

De asemenea, despre ansamblul de turbine eoliene de la Fântânele-Cogealac, judeţul Constanţa, el precizează că prin 2027-2028 va trebui modernizat sau va trebui înlocuit, ”pentru că suntem la durata de funcţionare practică”.

UPDATE -  Silvia Vlăsceanu, ACUE: Avem peste 100 de strategii energetice, lipseşte corelarea între ele; sunt şi multe strategii de care habar nu avem că sunt în vigoare

”Vorbim de strategii energetice din ultimii 30 de ani, am reţinut că este o sumă a unor obiective importante. Mi-aş dori să reuşim ceea ce nu am reuşit deloc până acum. Avem foarte multe strategii, cred că avem peste o sută de strategii. Ceea ce lipseşte şi a lipsit întotdeauna este corelarea dintre aceste strategii. Fiecare minister, fiecare iniţiator de strategie cumva lucrează în paralel faţă de celelalte instituţii care au alte strategii. Multe strategii de care habar nu avem că sunt în vigoare, unele au fost făcute doar pentru că au fost solicitate sau necesare pentru a accesa fonduri europene. Dar până la urmă trebuie să ajungem cumva la o integrare a tuturor. Aş prefera să avem mai puţine strategii, dar măcar să fie duse până la capăt şi să depăşească sau să nu fie legate de un program politic sau de un guven”, a declarat Silvia Vlăsceanu.

Strategiile nu trebuie să aibă nicio influenţă politică, mai spune ea.

Reprezentantul ACUE mai declară că sunt foarte mulţi furnizori de energie dar şi de gaze, iar concurenţa  dintre ei va conduce la oferte bune către clienţi.

”Mă aştept, în perioada următoare, ofertele pe care le vor face furnizorii de utilităţi să conţină nişte oferte agregate şi în viitor să asistăm până la urmă la ce vorbim de zece ani, apariţia unor noi specialişti. Că-i numim brokeri, că-i numim agenţi de vânzare, dar în orice caz persoane cu specializare şi cu înalt nivel de cunoştinţe, care să fie capabili pe de-o parte să câştige încrederea clienţilor când le vând pachetul de utilităţi, dar să ştie să le şi explice ce înseamnă furnizare de energie, de gaze şi de alte sevicii asociate”, a declarat Silvia Vlăsceanu.

Ea afirmă că nu doar preţul, ci sunt şi alte detalii care contează foarte mult într-un contract.

La 1 ianuarie va urma şi o reliberalizare a pieţei de energie electrică, a adăugat ea.

 

UPDATE - Borbely: Noi trebuie să facem strategii sectoriale, strategii regionale. Trebuie să pornim aceste strategii şi să avem proiecte

“Întotdeauna învăţ foarte multe de la aceste întâlniri. Sunt aici de faţă cei care în perioada următoare vor fi poate unii din actorii cei mai importanţi pe piaţa energetică. Ei trebuie să ştie ce doreşte guvernul, trebuie să ştie care sunt proiectele unde pot fi parteneri şi acest lucru este încă un lucru deschis. De ce? Şi aici trec la Green Deal.  Noi am fost foarte, foarte activi în timpul preşedinţiei în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă şi am avut concluzii ale Consiliului foarte puternice pe tema aceasta şi am constatat cu surprindere plăcută că doamna Ursula von der Leyen, printre altele, în semestrul european trebuie să ştiţi, de anul acesta, dar de anul viitor de fapt că nu era timp acum anul acesta, semestrul european va trebui să ţină cont de cele 17 obiective de dezvoltare durabilă. Noi trebuie să construim tot ceea ce facem în România şi ţările din Uniunea Europeană bazate pe cele 17 obiective”, a afirmat Borbely. 

El a precizat că Uniunea Europeană nu a renunţat la Green Deal în contextul pandemiei. 
 
“Departamentul este mâna întinsă a Guvernului, a premierului şi care poate să cheme ministerele implicate, poate să cheme stakeholderii care trebuie să fie activi şi să vadă ce e de făcut. E o şansă unică în momentul de faţă. Iată a venit această nenorocire cu Covid, pandemia, dar Uniunea European deoarece nu a renunţat la Green Deal, dimpotrivă, merge înainte”, a explicat Laszlo Borbely. 
El a mai afirmat că în cadrul exerciţiului financiar 2021-2017 există un program operaţional pentru dezvoltare durabilă care va fi negociat cu UE. 
“Am fost foarte activi în ceea ce priveşte pregătirea exerciţiului financiar 2021-2017. Avem un program operaţional separat de dezvoltare durabilă, programul operaţional numărul 2, care acum o să-l negociem cu Uniunea Europeană şi aici e vorba şi de apă şi de energie”, a transmis consilierul de stat. 
El a precizat că România trebuie să facă strategii în acest domeniu. 
“Noi trebuie să facem strategii sectoriale, strategii regionale. Trebuie să pornim aceste strategii şi să avem proiecte. Dacă ni se acordă, au fost 757 de milioane de lei, exact pentru reconversie, s-au acordat foarte mulţi bani şi e o analiză atât la nivelul Ministerul Economiei cât şi la nivelul Ministerului Mediului, ce facem cu aceste CET-uri pe combustibil fosili. Avem nevoie de strategie, dar partenerii noştri care sunt furnizori de energie trebuie să ştie acest lucru”, a precizat Borbely.
El a anunţat şi un comitet interdepartamental pe Dezvoltare Durabilă şi înfiinţarea unui Consiliul Consultativ. 
“Vom avea un comitet interdepartamental pe Dezvoltare Durabilă în două, trei săptămâni, am discutat cu premierul, unul din puncte am dori să fie Green Deal-ul. Avem un Consiliu Consultativ care va fi înfiinţat deja avem hotărârea de Guvern şi regulamentul de organizare şi funcţionare, 34 de oameni, eminenţe cenuşii în dezvoltare durabilă care pe energie vom avea cel puţin trei, patru oameni pregătiţi din mediul academic, din zona aceasta a mediului privat şi atunci vom avea un plan de acţiune care conform unui proiect cu Uniunea Europeană îl vom finaliza sper până la sfârşitul anului, până în 2030”, a mai declarat Laszlo Borbely.

UPDATE - Havrileţ: Suntem într-o perioadă foarte bună pentru a finaliza procesul de liberalizare, astfel încât consumatorii casnici să nu resimtă un eventual cost al gazelor naturale. Preţul poate doar să scadă

"Prima liberalizare este, conform Ordonnţei 1, liberalizarea pieţei de gaze naturale pentru consumatorii casnici, de la 1 iulie. Sigur, suntem şi într-o zonă foarte favorabilă procesului de liberalizare. Suntem într-o zonă în care în care piaţa de gaze naturale are cel mai scăzut nivel din punct de vedere al preţului, este un nivel istoric. În momentul începerii procedurilor de liberalizare din 2012, preţul administrativ era 45 lei pe megawatt. La ora actuală vorbim de preţuri începând cu 25 de lei pe pieţele adiacente României. Cu costul de transport, preţul ajunge undeva sub 28-30 de lei", a declarat Havrileţ.

La 1 iulie urmează să se liberalizeze preţurile la gaze naturale. Astfel, circa 3,4 milioane de consumatori casnici, care sunt acum alimentaţi în sistem reglementat, vor trece în piaţa liberă.

O factură de gaze este formată din: preţul gazului ca atare, tariful de transport, tariful de distribuţie, marja furnizorului, acciza la gaz (nesemnificativă pentru consumul casnic) şi TVA. Acum, toate sunt reglementate de stat, iar de la 1 iulie se vor schimba doar preţul gazului ca atare şi marja furnizorului.

Havrileţ spune că suntem într-o perioadă foarte bună pentru a finaliza procesul de liberalizare, astfel încât consumatorii casnici să nu resimtă un eventual cost al gazelor naturale.

"Preţul poate doar să scadă", a afirmat Havrileţ.

În ceea ce priveşte Strategia Energetică a României, secretarul de stat a precizat că aceasta este un set de  linii directoare în acord cu Politica Energetică Europeană.

"Există o discuţie la nivelul Ministerului ca această strategie să fie aprobată cel puţin printr-o Hotărâre de Guvern", a adăugat el.

Acum, în factură, preţul gazului este de 68 de lei/MWh (sau 6,8 bani kWh) pentru ce este producţie curentă, circa 90 de lei pentru gaze extrase din depozite (înmagazinate anterior), plus o componentă de ajustare din trecut pentru furnizori. La nivelul unui an, în medie 70% din gaz este acum livrat populaţiei la 6,8 bani kWh, din producţia curentă, iar restul, din înmagazinare, la circa 9 bani.

După această liberalizare, preţul gazului, în care intră şi marja furnizorului, nu va mai fi impus de stat, ca acum, prin Autoritatea Naţională de Regleementare în domeniul Energiei (ANRE), iar furnizorii de gaze vor avea preţuri de piaţă. Toate celelalte componente ale facturii: tariful de distribuţie, de transport, acciza, TVA, case se adaugă preţului “mărfii gaz” în factură rămân reglementate de stat.

Videoconferinţa “Energie la tine acasă” este organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cu sprijinul RomgazTransgazNova Power&GasFPPG, iar partener media este Profit.ro. Evenimentul este transmis LIVE pe www.news.ro şi pe pagina de Facebook.com/News.ro.

ŞTIREA INIŢIALĂ - La dezbateri paticipă Niculae Havrileţ - Secretar de Stat pe Energie în Ministerul Economiei, Nagy-Bege Zoltan - Vicepreşedinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Laszlo Borbely - Consilier de Stat, Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului, Silvia Vlăsceanu - Director General, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Petre Stroe - CEO, MET Romania Energy, Teofil Mureşan - Preşedinte E-INFRA (Nova Power & Gas), Corina Popescu - CEO Electrica, Răzvan Nicolescu - Partener Deloitte, lider regional al industriei gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice pentru Europa Centrală, Robert Chircă - Director General Adjunct Romgaz, Florin Frunză - Vicepreşedinte, Departament Dezvoltarea Afacerii – Downstream Gas, OMV Petrom, Daniel Apostol - Director Relaţii Externe Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), Bogdan Constantin Andronic – Director, Departament Accesare Fonduri Europene şi Relaţii Internaţionale, Transgaz şi Răzvan Claudiu Grecu - preşedintele Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE).

Videoconferinţa “Energie la tine acasă” este organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cu sprijinul RomgazTransgaz, PetromNova Power&GasFPPG, iar partener media este Profit.ro. Evenimentul este transmis LIVE pe www.news.ro şi pe pagina de Facebook.com/News.ro.

Principalele teme puse în discuţie vor fi măsurile luate de companii în actuala criză generată de epidemia de Covid-19, dar şi cele la nivel strategic naţional; preţul petrolului şi gazelor naturale şi influenţa lor asupra companiilor şi consumatorilor în actualul context generat de criza coronavirusului; cum va fi afectată industria extractivă şi ce se va întâmpla cu investiţiile preconizate; transportul de gaze şi integrarea cu piaţa regională – interconectivitatea; investiţii în infrastructură; Strategia energetică a României - Cum va fi influenţată de UE Green Deal şi criza coronavirusului?; liberalizarea pieţei şi oferte către consumatori - furnizorii de energie vin către consumatori cu noi contracte, eficienţa energetică.

Videoconferinţa este intitulată “Energie la tine acasă” fiind organizată în contextul restricţiilor cauzate de pandemia Covid-19 şi îşi propune să urmărească drumul energiei de la producător la consumator, jaloanele fiind companiile care activează pe piaţă cu reuşitele, dar şi cu problemele lor.

În plus, României îi lipseşte o strategie energetică actualizată, deşi guvernele succesive au încercat să o realizeze, fiind nevoie şi de o mai bună conlucrare între autorităţi şi mediul privat. Domeniul energetic este complex, cu companii puternice, atât de stat, cât şi private, ceea ce a complicat elaborarea unei viziuni pe termen lung. Companiile din domeniu au făcut investiţii, dar se dezvoltă după propriile strategii şi de multe ori sunt afectate de schimbările politice şi legislative.

Mai mult, deciziile recente luate la nivelul Uniunii Europene (Green Deal) şi inaugurarea noilor conducte de transport de gaz schimbă paradigma oportunităţilor României în domeniul energetic, care are şi valenţe strategice şi de securitate.

De aceea, drumul energiei către consumatorul român trebuie reanalizat şi refăcut în concordanţă cu noua conjunctură internă şi internaţională şi cu predicţiile pentru viitorul energetic.

Mai multe detalii la: https://evenimente.news.ro/videoconferinta-energie-la-tine-acasa-19360522

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.