Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri, că asigură continuitatea şi stabilitatea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare în perioada de provizorat a structurilor de management. Mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere şi ale Directoratului (conducere executivă s-au încheiat şi a fost demarată procedura pentru desemnarea conducerii neexexutive.
”În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1204/2022 privind înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare şi cu dispoziţiile Actului Constitutiv, la data de 23 noiembrie 2025 s-au încheiat mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere (conducere neexecutivă) şi ale Directoratului (conducere executivă). Aşa cum este prevăzut în HG nr. 1204/2022, cu modificările şi completările ulterioare, până la selectarea şi aprobarea unui nou Consiliu de Supraveghere şi a unui nou Directorat, organele de conducere ale BID intră într-o perioadă de provizorat”, a transmis, miercuri, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, la finalul săptămânii trecute, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat componenţa Consiliului de Supraveghere cu membri provizorii, într-o formulă redusă de la 7 la 5 membri, în vederea alinierii cu cerinţele de guvernanţă şi eficienţă instituţională.
În prezent, membrii provizorii ai Consiliului de Supraveghere au primit aprobarea de la Banca Naţională a României, conform cadrului legal în vigoare şi au înaintat către BNR propunerile de membri provizorii ai conducerii executive, cu obiectivul de a asigura continuitate, stabilitate şi o tranziţie coerentă.
”Procesul de selecţie pentru noua conducere neexecutivă a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, ce va avea mandat de 4 ani, a fost demarat, urmând publicarea anunţului de recrutare. Va fi un proces deschis, competitiv şi transparent, aliniat standardelor de guvernanţă la nivel naţional şi european, pe care le respectăm. Totodată, am redus numărul de membri ai Consiliu de Supraveghere, de la 7 la 5, măsură dublată de diminuarea indemnizaţiilor acestora. BID trebuie să rămână un model de profesionalism şi responsabilitate în sprijinul economiei reale”, a transmis ministrul Finanţelor.
Alexandru Nazare a precizat că, până la finalizarea procesului de selecţie, conducerea BID este asigurată de membrii provizorii, autorizaţi de către BNR, pentru a menţine stabilitatea instituţiei şi continuitatea deciziilor.
Oficialii Ministerului Finanţelor precizează că, pe toată durata provizoratului, activitatea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare continuă în mod normal.
”Proiectele, garanţiile, liniile de finanţare şi procesele operaţionale sunt derulate în ritm obişnuit, de către personalul tehnic şi operaţional al BID, fără întreruperi şi în deplină concordanţă cu rolul instituţiei în sprijinirea IMM-urilor, autorităţilor locale şi companiilor de utilităţi publice”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







