Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat că aproximativ 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat anul trecut, fizic sau online, cu echipele de educaţie financiară a BNR, precizând că peste 600 de unităţi de învăţământ au fost implicate în aceste activităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Mugur Isărescu a declarat, joi, la „Forumul Educaţiei Financiare”, organizat la Academia de Ştiinţe Economice, că la Banca Naţională se vorbeşte despre educaţie financiară încă din 1991. 
“La Banca Naţională a României echipa care a pornit reforma în septembrie ‘90 spre un sistem bancar pe două etaje, specific economiei de piaţă, a fost conştientă de aceste lucruri, de aceea, noi vorbim la BNR despre educaţia financiară în sens larg încă din 1991. De fapt şi legea noastră încă de la început ne-a obligat să o facem. Am înfiinţat în 1991 şi dezvoltat ulterior, inclusiv prin construirea unei moderne şi solide infrastructuri fizice şi profesionale, Institutul Bancar Român. Din 1992 banca prezintă periodic publicului pachete de informaţii standardizate, atât pentru informarea generală, cât şi pentru asigurarea unei baze de date folositoare analiştilor”, a afirmat guvernatorul BNR. 
El a precizat că anul trecut 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat cu echipele de educaţie financiară din Banca Naţională. 
“Câteva dintre programele noastre prezintă un real interes. Ele pot fi continuate şi dezvoltate, îmbunătăţite. Menţionez câteva dintre ele: Să vorbim despre bani şi bănci, cu învăţământul preuniversitar, Academica BNR - cu Academia Română şi universităţi, BNR economic hub cu ARB şi camerele de comerţ, BNR - student hub, mediul academic, Educaţia economico-financiară, la clasa a VIII-a, cu Ministerul Educaţiei. În 2021, aproximativ 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat fizic sau online cu echipele de educaţie financiară din BNR. Peste 600 de unităţi de învăţământ au fost implicate în activităţile BNR de educaţie financiară atât în mediul urban, cât şi cel rural. Proiectul internaţional Global Money Week a reunit într-un maraton de o săptămână 15.800 şi 194 de unităţi de învăţământ. De asemenea, 650 de clase din ciclurile primar, gimnazial şi liceal”, a mai precizat Mugur Isărescu.
El adăugat că a enumerat o parte din activitatea BNR în domeniul educaţiei financiare pentru a arăta că poate fi sprijinită cu experienţa Băncii Naţionale această iniţiativă. 
“Noi, Banca Naţională, cu fiecare dintre iniţiatori am colaborat fructuos în trecut. Colaborarea este necesară şi avem acum, a spus-o şi domnul preşedinte, şi o dată simbolică, Ziua Educaţiei Financiare. Colaborarea dintre noi şi alte instituţii ale statului român, mediul privat, în măsura în care putem să-l antrenăm în mare măsură este cu atât mai necesară, cu cât educaţia financiară pentru dezvoltarea durabilă a României implică şi schimbarea de mentalităţi. Şi multe mentalităţi care nu se leagă bine cu economia de piaţă sunt puternic înrădăcinate în cultura noastră aşa că un efort comun coordonat este benefic”, a mai transmis Mugur Isărescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.