Moody’s Ratings a îmbunătăţit atât ratingul pe termen lung pentru depozite al Băncii Transilvania, cât şi ratingurile de emitent pe termen scurt şi termen lung, anunţă banca.
”Moody’s Ratings a îmbunătăţit atât ratingul pe termen lung pentru depozite al Băncii Transilvania, cât şi ratingurile de emitent pe termen scurt şi termen lung. Agenţia a ridicat ratingul de depozit pe termen lung al băncii la Baa1 de la Baa2, evaluarea maximă, în contextul ratingului de ţară. Moody’s a modificat perspectiva la negativă, similară cu cea a României”, precizează banca.
Totodată, ratingurile de emitent BT au fost actualizate la Baa2 de la Baa3, cu perspectivă stabilă. Această perspectivă stabilă asupra ratingurilor de emitent reflectă aşteptarea agenţiei de rating că Banca Transilvania – datorită performanţei financiare, capitalului şi profitabilităţii – va rămâne rezilientă, în ciuda provocărilor macroeconomice.
”Confirmarea ratingului de bază (Ba1) şi a celorlalte tipuri de ratinguri de către Moody’s reflectă capitalizarea solidă, lichiditatea amplă şi profitabilitatea robustă a băncii, susţinute de poziţia de lider în România şi de optimizarea eficientă a costurilor”, mai arată BT.
Banca Transilvania beneficiază de evaluarea a două agenţii internaţionale de rating, una dintre ele fiind Moody’s Ratings, începând cu anul 2023.
Banca Transilvania are o capitalizare de 31,64 miliarde lei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







