Subsidiara din România a grupului petrolier ungar MOL a anunţat joi că va finaliza în a doua parte a acestui an lucrările de construcţie a unui terminal de gaz petrolier lichefiat (GPL) la Tileagd, în judeţul Bihor, investiţia având o valoare de 2,3 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Terminalul, care va deveni complet operaţional în a doua jumătate a acestui an, va fi dotat cu 4 rezervoare cu o capacitate totală de 600 de metri cubi, fiind prima investiţie din domeniul GPL realizată de MOL în România”, arată un comunicat al companiei.

Proiectul va completa baza de active pe care MOL o deţine deja la Tileagd, acolo unde din vara anului 1999 funcţionează un depozit de produse petroliere. În acest moment, depozitul de la Tileagd este operat de 20 de angajaţi.

“Acesta este primul terminal de GPL pe care MOL îl construieşte în România. Este o decizie de investiţii care arată interesul MOL România pentru diversificarea activităţii şi a portofoliului de servicii şi produse puse la dispoziţia clienţilor”, a declarat Camelia Ene, preşedinte şi director general al MOL România.

În afară de depozitul de produse petroliere de la Tileagd, MOL România mai administrează o unitate de stocare a produselor petroliere la Giurgiu.

Depozitul de la Giurgiu, care are acces direct la transportul fluvial pe Dunăre, a fost pus în funcţiune în primăvara anului 2013 şi este operat de 14 angajaţi.

MOL a ajuns al treilea jucător pe piaţa distribuţiei de carburanţi în România, după OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, şi Rompetrol, afacere controlată de compania kazahă de stat KazMunayGas. 

Cantităţile de benzină vândute de grupul ungar MOL în România au fost stabile în primul trimestru, în timp ce volumele de motorină au crescut cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

La finalul anului trecut, MOL România a anunţat că pregăteşte pentru 2017 investiţii de 10-15 milioane euro în dezvoltarea reţelei de benzinării şi a estimat că are o cotă de piaţă la volumul de vânzări în retail de circa 19%.

În 2016, cantităţile de motorină vândute de MOL în România au crescut cu 13,5% comparativ cu 2015, la 477.000 tone, iar vânzările de benzină s-au majorat cu 10% în volum, la 166.000 tone.

MOL are o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, din care peste 200 în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.