Analistul economic Mircea Coşea consideră că hotărârea Guvernului de a elimina acea bonificaţie de 50 de ani la preţul carburanţilor a fost o greşeală, precizând că trebuia menţinută pentru că piaţa petrolului va fi extrem de instabilă în următoarele luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Mircea Coşea a explicat, miercuri, la Prima News, de ce piaţa carburantului este una dintre cele mai imprevizibile. 
“Toţi cei care s-au aventurat crezând că există o anumită tendinţă, stabilă măcar pentru o perioadă de 45 -90 de zile pe piaţa carburantului s-au înşelat. E una din pieţele cele mai imprevizibile şi ea va continua să fie mult timp pentru că sunt nişte elemente care nu s-au rezolvat. În principal, este efectul acestei sancţiuni pe care Uniunea Europeană o introduce în februarie, efectul psihologic a început mai înainte şi anume de teama unor situaţii neplăcute atât producătorii, cât şi distribuitorii au urcat preţurile pentru a-şi crea o rezervă. În lume au apărut nişte lucruri curioase care nu pot să nu influenţeze piaţa carburantului. De exemplu, o veste care a făcut puţină vâlvă dar care este extrem de importantă şi anume că ţările producătoare de petrol se gândesc să înlocuiască dolarul cu o altă monedă, aceasta ar fi o schimbare radicală pe piaţa carburantului. Există două mari rezerve de petrol: India şi China care au cumpărat lunile trecute la preţuri foarte mici mari cantităţi de petrol, nu se ştie cum vor acţiona pe piaţă. Şi mai este un lucru: preţul diesel. Motorina are un preţ care ţine nu numai de aceste condiţii. Nu se produce peste tot. Este adus pe mare, iar preţurile au crescut pentru că asigurările maritime au crescut. În aceste condiţii în care războiul din Ucraina, tot ceea ce înseamnă relaţia pe piaţa gazului, a petrolului, a sancţiunii Uniunii Europene nu sunt deloc simple nu putem să avem o imagine foarte clară şi foarte stabilă asupra acestei pieţe”, a explicat Mircea Coşea. 
El susţine că decizia Guvernului de a elimina bonificaţia de 50 de ani la carburant a fost o greşeală. 
“Cred că hotărârea Guvernului de a elimina acea bonificaţie, acel bonus de 50 de bani a fost o greşeală pentru că probabil analiştii Guvernului s-au gândit că intrăm într-o epocă în care petrolul va scădea ca preţ şi nu mai e nevoie să mai protejăm pe consumatorii interni. E o greşeală. Trebuie să menţină pentru că luni de zile de acum înainte poate chiar până la mijlocul acestui an piaţa petrolului va fi extrem de instabilă, în aceste condiţii ar fi trebuit să meargă în continuare, dacă nu neapărat cu protecţia noastră a celor dacă avem câte o maşină şi umblăm de ici, colo, ci pentru efectele costului carburantului asupra întregului lanţ practic. Carburantul există peste tot în costurile de producţie, în costurile de desfacere, în costurile serviciilor, deci vom avea un puseu de inflaţie asta e sigur. Suntem la sfârşitul lunii ianuarie, peste aproximativ două săptămâni, începe campania agricolă. Are nevoie de mult carburant. Agricultura României intră într-o perioadă nu foarte favorabilă. Suntem într-o perioadă lungă de secetă pedologică, lucrările cer mult combustibil. Oricum am privi lucrurile costul carburantului este un element central în tot mecanismul economic până la urmă”, a explicat Mircea Coşea.

Liderul pieţei distribuitoare de carburanţi, OMV Petrom, a majorat weekend-ul trecut preţul benzinei cu 5 bani/l, după cele 4 scumpiri repetate la carburanţi efectuate deja. Şi concurenţa a crescut preţurile, în special la motorină, aliniindu-le la cele rezultate în urma mişcărilor efectuate de liderului pieţei vineri.

Faţă de ultima zi a anului trecut, în care a fost eliminată reducerea de 50 de bani convenită de Guvern şi companii, dar şi redusă acciza la nivelul minim UE, benzina s-a scumpit cu 49 de bani/l, iar motorina cu 51 de bani/l, în urma evoluţiei cotaţiilor internaţionale ale petrolului şi produselor petroliere.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.