Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că această componentă a banilor europeni în Portul Constanţa nu a funcţionat cum trebuie în anii trecuţi, iar conducerile acestuia nu au fost în stare să acceseze banii europeni pe care îi puteau lua. Grindeanu a precizat că această perioadă trebuie să se încheie şi este una din priorităţile pe care trebuie să le aibă conducerea portului. Afirmaţiile sale vin la o săptămână după ce directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, Florin Vizan, a demisionat din funcţie, iar în locul său a fost numit directorul executiv al companiei, Mihai Teodorescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, ce îl recomandă pe noul director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa pentru a ocupa această funcţie. 
“Mă interesează să începem şi acolo procesul pentru selectarea la început a unui CA, pe 109 (n.r. - OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice). Eu nu prea sunt de acord cu forma actuală a legii. Este foarte restrictivă. Poţi să mergi ca economist sau jurist să fii membru în consiliul de administraţie oriunde. Dacă aduc un profesor de drept internaţional, nu poate să fie membru în Consiliul de Administraţie, selectat prin 109, în Portul Constanţa. Nu poate. Ceea ce nu mi se pare normal. De asemenea, un super economist nu poate să fie. Trebuie să fie toţi din domeniul naval. Nu mi se pare corect. Sau nu mi se pare că e o decizie realistă. Ca economist sau ca jurist eu cred că poţi cu experienţă, nu spun că trebuie să fie fără experienţă, cred că poţi să fii membru în consilii de administraţie. Oriunde se poate, numai în Portul Constanţa nu se poate, că acolo s-au gândit unii să facă o chestie restrictivă şi să pună doar din ăştia care au absolvit în domeniul naval ceva”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a precizat că a văzut ce au făcut conducerile Portului Constanţa în ultimii 30 de ani. 
“De 30 de ani a fost haos şi am văzut cum 30 de ani au fost companii care nu şi-au plătit apa, curentul, redevenţele timp de 30 de ani. Şi sunt zeci de procese în momentul ăsta deschise pentru a recupera aceste prejudicii. Cred că au fost vreo două tentative în a schimba legea cu privire la selecţia CA-ului”, a explicat ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a adăugat că fostul director Florin Vizan a demisionat din motive personale şi că nu are ce să îi reproşeze. 
“Legat de fostul director, a avut şi o problemă personală. Eu nu am ce să îi reproşez, din contră, a intrat în această bătălie cu aceste companii de care aminteam mai devreme şi a deschis toate aceste procese, a recuperat mare parte din aceste sume datorate Administraţiei porturilor. E un lucru pe care îl apreciez şi îl voi aprecia”, a declarat Grindeanu. 
El s-a referit şi noul director al portului. 
“Mihai Teodorescu era directorul executiv. Are experienţă din zona det transport, a fost la RATB şi la metrou. Când se va selecta acest consiliu de administraţie pe 109, dacă nu chiar mai repede, că acum sunt mandate provizorii, o să vedem cum se achită de sarcini. Pe mine mă interesează foarte mult în perioada următoare ca toate acele proiecte finanţate prin bani europeni şi asta este o componentă care nu a mers bine în port, indiferent de ce s-a întâmplat în trecut, să meargă cu altă viteză”, a declarat Grindeanu.
El a mai anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri se află un proiect legat de Portul Constanţa. 
“Astăzi în Guvern, intră o hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru dragaj de investiţii în Portul Constanţa, care sunt bani europeni. Componenta aceasta în Portul Constanţa nu a funcţionat cum trebuie în anii trecuţi, nu au fost în stare să acceseze banii europeni pe care puteau să îi acceseze. Această perioadă trebuie să se încheie şi e una din priorităţile pe care trebuie să le aibă conducerea, indiferent care este ea”, a completat ministrul Transporturilor. 
 
În urmă cu o săptămână, directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Florin Vizan, a demisionat din funcţie, iar în locul său a fost numit directorul executiv al companiei, Mihai Teodorescu. Florin Vizan ocupa această funcţie din august 2022.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.