Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat, că în următoarele săptămâni vor avea loc unele schimbări la Tarom, miercuri având loc un protest spontan în cadrul companiei de transport aerian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La Tarom a fost o analiză pe orele suplimentare, nu acesta este singurul motiv. Înţeleg că ei mai au şi nişte nemulţumiri generale despre modul în care au început să se schimbe procedura de lucru în Tarom, în acest moment, pentru că deja sunt nişte schimbări şi vom mai avea, nu vreau să spun mai mult. În săptămânile care vin, veţi mai vedea nişte schimbări la Tarom”, a declarat, miercuri, Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, întrebat fiind de către jurnalişti despre protestul spontan de la compania de transport aerian.

Circa 100 de tehnicieni ai companiei de transport aerian Tarom organizează miercuri un protest spontan, din cauză că un avion a fost trimis la revizie în Bacău, iar orele suplimentare efectuate nu au fost plătite, a declarat miercuri, pentru News.ro, liderul Sindicatului Tehnic Tarom, Aurel Curdov.

"Am organizat acest protest spontan, cu aproape 100 de angajaţi, din cauză că unul dintre directorii tehnici ai Tarom a anunţat că societatea va trimite un avion la lucrări, la revizii în Bacău”, a spus Curdov.

"Am discutat deja cu conducerea companiei, sunt mai multe probleme pe care le avem, de exemplu cu orele suplimentare, care au fost blocate. Fiecare angajat a făcut între 100 şi 1.000 de ore suplimentare, iar firma nu vrea nici să le plătească, nici să ofere zile libere în locul acestora", a completat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.