Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că, până la sfârşitul anului va fi deschis primul lot al Autostrăzii Sibiu-Boiţa, lot cu o lungime de 13 km, constructorul ajungând la un stadiu de execuţie care depăşeşte 75 de procente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La sfârşitul acestui an primul lot să fie dat în circulaţie ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care, ca ţară îl avem de 30 de ani indiferent de cine a fost la guvernare, adică trecerea Carpaţilor cu o autostradă. Pe datele pe care le am acum lotul Sibiu-Boiţa se va da în circulaţie”, a declarat Sorin Grindeanu, cu ocazia verificării stadiului lucrărilor la Pasajul Drajna, în judeţul Călăraşi. 

Pe 12 mai, Sorin Grindeanu preciza că autostrada Sibiu-Piteşti are o lungime de 122 km şi e împărţită în cinci secţiuni.

„Autostrada Sibiu - Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărţită în 5 Secţiuni, dintre care 4 au deja contracte semnate: Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa (14,15 km), se află în execuţie şi are ca termen contractual de finalizare anul 2023. Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu (31,33 km), se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secţiuni (parte a Tronsonului care traversează munţii) este 2027. Secţiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 km) se află în etapa de proiectare şi trebuie finalizată în anul 2027, potrivit contractului. Secţiunea 5: Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) este în faza de execuţie şi trebuie finalizată în anul 2025. Autostrada Sibiu-Piteşti, parte a Coridorului 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) va conecta Centrul şi Vestul României cu reţeaua europeană de autostrăzi”, a explicat la acea vreme ministrul Transporturilor, într-o postare pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.