Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat vineri că o problemă de mediu uriaşă din Maramureş este partea de iazuri neecologizate / Am găsit finanţare pentru lucrările de ecologizare de la Tăuţii de Sus, despre care experţii spun că sunt undeva între 60-70% finalizate. Astfel, Ministerul Mediului, prin AFM va veni cu 23 de milioane de lei, iar restul de bani vor veni de la Ministerul Economiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am fost acum şase luni de zile, fix aici, la Baia Mare, în calitate de preşedinte a Comisiei de Mediu şi atunci (..) am căzut cu toţii de acord că o problemă de mediu uriaşă din Maramureş este partea de iazuri neecologizate. Partea de iazuri neecologizate înseamnă în momentul de faţă că o problemă istorică care a fost lăsată ani de zile fără soluţii, fără resurse a ajuns să impacteze viaţa şi sănătatea a zeci de mii de români. Am zis. când am plecat acum şase luni de zile, din Baia Mare. că o să încerc să găsesc absolut toate metodele şi toate resursele necesare, pentru a adresa măcar o parte din probleme. Ajungând în Ministerul Mediului, printre primele lucruri la care ne-am uitat a fost de ce nu au fost finalizate lucrările, de exemplu, de ecologizare, de la Tăuţii de Sus, despre care experţii spun că sunt undeva între 60-70% finalizate”, a afirmat ministrul Mediului, într-o conferinţă de presă organizată în judeţul Maramureş.

Diana Buzoianu a arătat că pentru aceste lucrări de la Tăuţii de Sus au reuşit să identifice actul normativ necesar, banii necesari pentru a fi finalizată această lucrare.

”Ministerul Mediului va veni, prin AFM, să dea 23 de milioane de lei, iar restul de bani necesari pentru a finaliza aceste lucrări vor fi acoperite de către Ministerul Economie. Este o hotărâre de guvern care deja a fost trimisă spre avizare către absolut toate instituţiile, toate ministerile care trebuie să avizeze, pentru ca noi, în perioada imediat următoare, să o adoptăm”, a precizat ea.

Potrivit ministrului, Hotărârea de guvern vine şi cu un calendar, o asumare că până la finalul anului 2028 aceste lucrări de la Tăuţii de Sus vor fi finalizate.

”Este o asumare şi cu bani şi cu un calendar de măsuri effective, pentru că noi credem cu adevărat că trebuie să fie făcută o schimbare în modul în care au fost alocaţi bani, până în momentul de faţă”, a menţionat Buzoianu.

Potrivit ministrului, proiectul de ecologizare de la Tăuţii de Sus este unul esenţial.

”Am vorbit astăzi inclusiv cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, domnul Zetea, şi prin Consiliul Judeţean sunt lucrări care sunt făcute în apropierea iazului de la Tăuţii de Sus, un parc industrial, un centru educaţional care va fi creat acolo. Toate aceste locuri vor atrage acolo sute dacă nu chiar mii de oameni care, dacă se duc să înveţe sau să muncească acolo, trebuie să ştie că fac asta în condiţii de siguranţă Tocmai de aceea am prioritizat această lucrare”, a spus Buzoianu.

Ea a arătat că ştie deja că avem o problemă la nivel naţional cu sute de astfel de situri contaminate, care nu sunt încă ecologizate.

”Din 2007 se vorbeşte în continuu de cum vor fi alocate resursele necesare, eu nu vreau să vorbesc despre asta, vreau să găsim uşor-uşor resurse, pentru a închide. Astăzi nu există resursele necesare pentru a închide sau a ecologiza toate iazurile, asta este în mod evident un lucru care nu poate să fie ascuns. Cine vine să vă vândă poveşti, să spună că există bani pentru a fi finalizate toate aceste lucrări în câţiva ani de zile, se joacă cu speranţa oamenilor. Ce este important însă este să trecem de la o gândire de a da banii către proiecte care poate pe termen scurt sunt mai bune din punct de vedere politic, din punct de vedere al vizibilităţii, să le ducem către proiecte care sunt gândite pe termen mediu şi lung, dar care la final înseamnă vieţi salvate”, a subliniat Buzoianu.

Ministrul Mediului a arătat că ea asta va face, va prioritiza proiecte care pe termen lung pot salva vieţile oamenilor. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.