Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a declarat miercuri, la Bucureşti, că România ar trebui să extindă învăţământul dual, care presupune îmbinarea de către elevi a cursurilor obişnuite cu practica în întreprinderi, pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor, încă ridicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Învăţământul dual - o formă de educaţie larg răspândită în ţările de limbă germană şi care presupune învăţarea unei meserii încă din timpul şcolii - s-a dezvoltat şi în unele zone din România în ultimii ani, mai ales în Transilvania, stimulat de companiile străine care s-au plâns de lipsa forţei de muncă calificate.

Potrivit oamenilor de afaceri, formarea tinerilor români în diferite meserii a suferit o lovitură în 2009 când, la propunerea ministrului Educaţiei de la acea dată, Ecaterina Andronescu, şcolile de arte şi meserii au fost desfiinţate. 

Wolfgang Schäuble consideră că învăţământul dual, un echivalent german al fostelor şcoli de arte şi meserii, reprezintă un model de succes.

"Ca în multe alte ţări, şomajul în rândul tinerilor este ridicat. Vă recomand să sprijiniţi educaţia duală. Este unul dintre cele mai importante tipuri de educaţie. Toate diplomele trebuie să beneficieze de apreciere", a spus Schäuble, potrivit traducerii discursului ţinut în limba germană. 

Potrivit ultimelor date oficiale, şomajul în rândul tinerilor din România cu vârsta între 15 şi 24 de ani era de 19,4% în al doilea trimestru din acest an, cu mult peste rata şomajului la întregul întregii forţe de muncă, de doar 5,9%. 

Ministrul german a lăudat România pentru ritmul înalt de creştere economică şi pentru controlul datoriei publice. 

"Din nenumărate motive, avem mare respect faţă de realizările României în ultimii ani. (...) România are una dintre cele mai dinamice rate de creştere din Uniunea Europeană. Şi acest lucru cu menţinerea unei datorii publice sub 40% din PIB, trebuie menţionat", a afirmat Schäuble.

Ministrul german a pledat şi pentru întărirea relaţiilor economice între România şi Germania, în condiţiile în care Germania este, de departe, cel mai important partener comercial al României şi unul dintre cei mai mari investitori în economia locală.

Ministrul german al Finanţelor se află într-o scurtă vizită în România, participând la o conferinţă pe teme financiare organizată la Bucureşti. 

Oficialul german este prezent la deschiderea evenimentului „România: oportunităţi de investiţii într-o economie globală plină de provocări”, dedicat investitorilor.

Schäuble este invitat oficial de omologul său român Anca Dragu.

Schäuble este unul dintre cei mai importanţi lideri ai finanţelor europene şi mondiale, avâd un rol cheie în negocierile cu Grecia, care a fost nevoită să accepte condiţii dure ale creditorilor internaţionali, între care şi Berlinul, pentru a fi salvată de la faliment.

Poziţia sa dură şi inflexibilă a fost criticată atât de liderii de la Atena, cât şi de alţi lideri europeni, favorabili unor condiţii mai blânde pentru Grecia.

În aprilie, ministrul german al Finanţelor a afirmat că Grecia nu are nevoie de o reducere a poverii datoriei în prezent sau pe viitor, atât timp cât troica creditorilor internaţionali consideră că este asigurată sustenabilitatea datoriei greceşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.