Deficitul bugetar pentru 2018 va fi revizuit la peste 4%, de la 2,76%, cât a fost ţinta asumată la începutul anului, a anunţat, într-un interviu acordat Bloomberg, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, preluat de Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anterior, premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul urmează să prezinte şi să adopte săptămâna aceasta rectificarea bugetară.

Pentru anul următor, Guvernul va avea ca ţintă încadrarea deficitului bugetar în limita de 3%, permisă în Uniunea Europeană (UE), potrivit Profit.ro.

Cîţu a avertizat, la mijloul lunii noiembrie, că deficitul ar putea trece de 4% anul acesta, dacă noul Guvern nu va reuşi să remedieze într-un timp extrem de scurt deficienţele majore în ce priveşte colectarea veniturilor statului. 

Tot atunci, el a avertizat, în prima sa conferinţă de presă ca ministru, că, în ultimii trei ani, economia României a fost condusă după două bugete, după modelul Al Capone, că totul a fost premeditat şi a anunţat că va sesiza instituţiile abilitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...