La nivelul întregii Europe vorbim de o inflaţie în creştere, astfel că există o tendinţă regională care a influenţat costul preţurilor din economie şi în România, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, legat de creşterea inflaţiei în România la 3,2%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem într-o tendinţă regională, din acest punct de vedere. O tendinţă regională poate influenţa costul preţurilor din economie, ştiţi foarte bine că este un factor care influenţează inflaţia. Sunt mai multe elemente din acest punct de vedere, acestea sunt câteva dintre ele. Trebuie să ţineţi cont foarte mult şi de tendinţa în care se află întreaga Europă, pentru că vorbim de o inflaţie în creştere la nivelul întregii Europe”, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la Palatul Parlamentului, întrebat de ce avem inflaţie de 3,2%.

Preţurile de consum au continuat să crească în luna noiembrie a acestui an, rata anuală a inflaţiei urcând la 3,23%, de la 2,6% în octombrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,8% şi a celor nealimentare cu 4,1%.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

De asemenea, preţurile au urcat cu 0,66%, în luna noiembrie, faţă de octombrie.

La rândul său, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.