Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că Black Sea Oil&Gas, compania care exploatează resursele de gaz din Marea Neagră, va scoate un miliard de metri cubi de gaz din zona offshore a României. El susţine că în vara sau toamna acestui an din Marea Neagră vor intra în sistemul naţional aproximativ 3 milioane de metri cubi de gaz zilnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Eu estimez că în această vară în sistemul naţional de transport va intra gaz românesc din Marea Neagră, din zona offshore. Total, producţia anuală, pe un an de zile a acestei companii, Black Sea Oil&Gas, va fi de circa un miliard de metri cubi, deci vom avea intrat în această vară-toamnă în jur de trei milioane de metri cubi, zilnic, de gaz natural din Marea Neagră”, a declarat Virgil Popescu, joi seară, la Digi 24. 
 
El a arătat că la acest moment conducta a fost pusă pe amplasament şi se fac teste privind intrarea gazului în sistemul naţional de transport. 
 
Ministrul Energiei a menţionat că, în aceste condiţii, cantitatea de gaz de import pe care România o va folosi în iarna viitoare va scădea. Popescu a spus că, în prezent, România importă 25-27% din consumul intern de gaze.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.