Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a afirmat marţi seară, referindu-se la reacţia Administraţiei Prezideniale după rectificarea bugetară, că „se exgaerează la cel mai înalt nivel”, ministrul susţinând că în cazul Preşedinţiei s-a procedat, la rectificare, ca în cazul oricărui alt minister sau instituţie publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 "Se exagerează în mod nejustificat la nivelul cel mai înalt, adică la Administraţia prezidenţială, pentru că abordarea în cazul rectificării a fost aceeaşi pentru toţi ordonatorii de credite, adică discuţiile pe care le-am avut cu fiecare minister în parte, agenţie, au avut la bază aceleaşi principii: ne-am uitat la ce s-a alocat la începutul anului, care a fost execuţia, la şapte luni de zile avem această situaţie, cât a rămas până la final de an şi care sunt şansele ca banii să fie şi cheltuiţi pe ceea ce se doreşte a fi la nivelul fiecărei structuri publice. Nu a fost nimic altfel decât ceea ce a fost cu toate celelalte ministere în cazul Administraţiei Prezidenţiale” a declarat Orlando Teodorovici la Realitatea TV. 

Ministrul Finanţelor Publice a spus că execuţia pe întregul buget în ceea ce priveşte Administraţia Prezidenţială arată că doar aproximativ 38 la sută din sumele alocate au fost cheltuite. 

„Şi atunci, în baza legii actuale  nu putem lăsa aceste sume la nivelul acestei entităţi când şansele sunt foarte mari să nu fie cheltuiţi banii alocaţi, să nu-i cheltuim acolo unde efectiv e nevoie, ca în economie să se producă acele efecte pe care ne-a bazat toate calculele pe 2018. Ce prevedere legală îmi dă mie voie ca ministru de Finanţe să las în locurile unde nu se cheltuie banii să-i lăsăm acolo mai departe?” a spus Teodorovici.

Acesta a spus că, în cazul Administraţiei Prezidenţiale, execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului în curs la capitolul de bunuri şi servicii este de 35 la sută, la cheltuieli de capital s-au cheltuit 9 la sută, iar salariile celor din Administraţia Prezidenţială au crescut pe baza unei măsuri adoptate de Guvern.  

În ceea ce priveşte summit-ul din septembrie de la Bucureşti, Orlando Teodorovici a precizat că toate dermersurile şi contractele pentru ca serviciile legate de acest eveniment ar fi trebuit deja încheiate şi semnate, în caz contrar evenimentul ar fi fost pus „cu bună ştiinţă în pericol”. 

Preşedinţia consideră că rectificarea bugetară anunţată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar, a declarat marţi Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului. În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecinţe grave, a mai spus Dobrovolschi. De asemenea, Administraţia prezidenţială afirmă că blocarea activităţii preşedintelui de către Guvern, prin măsuri precum rectificarea bugetară negativă, este de natură să afecteze buna funcţionare a statului şi a trimis Ministerului Finanţelor o adresă în care solicită modificarea fişei de rectificare bugetară.

De asemenea, Preşedinţia consideră că reducerea de către Guvern a bugetului Administraţiei Prezidenţiale este de natură să ducă la imposibilitatea de a se mai desfăşura Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, care este găzduit de România şi organizat de către Administraţia Prezidenţială, pe 17 şi 18 septembrie.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.