Ministrul britanic de Finanţe Rishi Sunak va anunţa săptămâna viitoare cele mai mari împrumuturi publice al Marii Britanii de după Al Doilea Război Mondial, la prezentarea planurilor de cheltuieli, după cea mai gravă prăbuşire a economiei ţării produsă în ultimii peste 300 de ani, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În condiţiile în care Marea Britanie trece prin al doilea val al pandemiei de Covid-19, iar redresarea economică s-a oprit, Sunak a amânat prezentarea planurilor pe termen lung referitoare la finanţele publice.

Cheltuielile pentru pandemie sunt pe cale să depăşească 200 de miliarde de lire sterline (265 miliarde de dolari) în acest an, după extinderea programelor de protecţie a locurilor de muncă, iar alte costuri se vor extinde şi în anul fiscal 2021/22.

Doar forţele armate vor primi o creştere multi-anuală a finanţării, deoarece premierul Boris Johnson încearcă să consolideze profilul Marii Britanii în afara Uniunii Europene.

Celelalte anunţuri referitoare la cheltuieli, care vor fi făcute miercuri de Sunak, vor fi minimalizate, probabil, de amploarea noilor previziuni privind împrumuturile publice, care vor scoate în evidenţă necesitatea creşterii impozitelor.

"Evenimentele de săptămâna viitoare s-ar putea dovedi un preludiu important pentru pivotarea către o abordare fiscală mai strictă în bugetul de primăvară", au afirmat economiştii băncii Citi, într-o notă adresată clienţilor.

În timp ce Sunak începe să caute modalităţi de a aduce sub control creşterea uriaşă a împrumuturilor, presa a relatat că acesta intenţionează să îngheţe salariile pentru lucrătorii din sectorul public, în afară de personalul din sănătate.

Primul ministru Boris Johnson a refuzat să se angajeze că va menţine cheltuielile pentru ajutoarele acordate în străinătate.

Economia Marii Britanii a înregistrat o scădere de 20% în intervalul aprilie - iunie, mai gravă decât oricare altă economie majoră, iar recuperarea a fost mai lentă.

Banca Angliei anticipează o contracţie a PIB-ului de 11% pentru 2020, o scădere consemnată ultima oară în 1709.

Împrumuturile guvernamentale în acest exerciţiu financiar sunt probabil de aproximativ 400 de miliarde de lire sterline, potrivit Citi, în timp ce HSBC a prognozat 365 de miliarde de lire sterline.

Acestea sunt echivalente cu 17%  - 20% din PIB, cu mult peste vârful de 10% din PIB atins în momentul culminant al crizei financiare mondiale.

Datele publicate vineri au arătat că în primele şapte luni ale acestui an au avut loc împrumuturi de 215 miliarde de lire sterline, de aproape cinci ori mai mari decât în ​​aceeaşi perioadă din 2019.

Acestea vor scădea probabil pe măsură ce cheltuielile de urgenţă pentru pandemie vor fi reduse, dar HSBC se aşteaptă ca acesta să fie încă nesustenabile, de 8,5% din PIB în 2021/22.

Citi prognozează împrumuturi suplimentare de 800 de miliarde de lire sterline în următorii cinci ani, comparativ cu prognozele din martie.

Sunak a avertizat cu privire la deciziile grele din viitor pentru a readuce finanţele publice ”pe o traiectorie durabilă”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.