Ministrul britanic de Finanţe Sajid Javid a anunţat luni că se pregăteşte să prezinte pe 6 noiembrie primul buget post-Brexit, la mai puţin de o săptămână după termenul oficial de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Voi prezenta planul nostru de a pregăti economia pentru viitor şi să dăm startul revoluţiei noastre în infrastructură”, a afirmat Javid într-un comunicat.

În eventualitatea unui Brexit fără acord, guvernul va acţiona rapid pentru a-şi prezenta abordarea ”şi a lua măsuri din timp pentru a susţine economia, companiile şi populaţia”, urmate de un buget, în următoarele săptămâni.

Premierul Boris Johnson a spus că va scoate Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord. Dar parlamentarii au adoptat o lege care îl obligă să ceară o amânare dacă acordul de tranziţie nu va fi încheiat la timp.

Javid a anunţat deja cea mai mare majorare a cheltuielilor publice din ultimii 15 ani, astfel că împrumuturile vor depăşi plafonul stabilit depredecesorul său, Philip Hammond.

Javid a sugerat că este pregătit să împrumute mai mult în viitor, pentru a profita de costurile de împrumut aflate la minime record.

Marea Britanie şi-a redus în mod constant deficitul bugetar de la aproximativ 10% din PIB în 2010 la sub 2% în prezent.

Dar analiştii au avertizat că Javid ar putea să slăbească credibilitatea bugetului britanic, întro perioadă în care economia a încetinit, iar rezultatul Brexitului nu este clar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.