Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a anunţat marţi rezultatele parţiale privind campania de recoltat, astfel că producţia medie la hectar la grâu a scăzut cu 40% faţă de anul trecut, la 2,9 tone pe hectar, estimând pentru acest an o producţie de grâu de 5,5-5,6 milioane tone. Oficialul spune că seceta a afectat puternic culturile însămânţate în toamnă, inclusiv cele de secară, orz şi rapiţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării. Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea, deoarece această zonă a fost cea mai afectată. Compartimentul de statistică din minister a întocmit un raport comparativ (...) destul de vast. La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare - peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu - s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie la hectar este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone pe hectar în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la hectar la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate peste 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 - 5,6 milioane tone", a declarat marţi ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.

La secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, a fost de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.

La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%.

”La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2,3 tone pe hectar, iar anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, ca urmare a secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an, deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone puternic afectate de secetă", a mai spus Oros.

Despăgubirile ce vor fi acordate fermierilor au fost prinse în rectificarea de buget, spune oficialul. ”Am prins sumele de care avem nevoie, discutăm de 1,2 miliarde de lei, sunt impactaţi 34.647 de fermieri, iar cuantumul ajutorului compensatoriu pe hectar este 925 de lei la grâu şi secară şi la rapiţă 1.002 lei, deci aproximativ 200 de euro”, a mai spus Oros.

Acesta precizează că, în unele zone, seceta a afectat şi culturile însămânţate în primăvară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.