Ministerul Finanţelor a continuat să profite de cererea peste aşteptări din partea investitorilor şi a plasat, vineri, titluri de stat în valoare de 45 milioane lei scadente în 29 aprilie 2024, într-o licitaţie suplimentară la cea de joi, în care a luat cu împrumut 427,5 milioane lei (94,5 milioane euro) la un randament mediu de 3,41% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma sesiunii suplimentare de vineri, valoarea totală a împrumutului a ajuns la 472,5 milioane lei. 

În 16-17 februarie, la precedenta emisiune de obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2024, Ministerul Finanţelor a împrumutat 345 milioane lei, cu tot cu sesiunea suplimentară, la un randament mediu de 3,51%, faţă de 3,13% pe an la licitaţia anterioară.  

La noua licitaţie, de joi, băncile au obţinut un randament mediu anual de 3,41%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 3,42%.

Vineri, la sesiunea suplimentară, cererea băncilor a continuat să fie solidă, de 195 milioane lei, după ce, joi, băncile au oferit o finanţare totală de 1,365 miliarde lei, de peste patru ori mai mare faţă de valoarea anunţată a licitaţiei, de 300 milioane lei.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,25%.

Analişti se aşteptau la o licitaţie bună, în condiţiile în care a venit după o perioadă de evoluţii pozitive ale obligaţiunilor pe piaţa secundară.

Ministerul Finanţelor a încercat să mărească scadenţa medie a împrumuturilor contractate de la bănci, profitând de dobânzile scăzute de anul trecut, pentru a uşura povara datoriei pentru bugetul de stat.

Însă licitaţiile pentru titluri cu scadenţe lungi au avut mult mai puţin succes în raport cu licitaţiile pentru scadenţe scurte sau medii, la care cererea este mult mai solidă.

Luni, la o licitaţie de titluri de stat de 200 de milioane de lei scadente în 24 septembrie 2031, cererea a fost slabă, iar Ministerul Finanţelor au reuşit să plaseze sub jumătate sin suma programată.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna aprilie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,9 miliarde lei, la care se pot adăuga 470 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.