Ministerul Dezvoltării finanţează 48 de noi investiţii, în 41 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat miercuri ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare totală de 289.835.287,75 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 6 noi proiecte, în valoare totală de 34.607.816,91 lei, depuse de 6 autorităţi locale pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a unor blocuri de locuinţe şi a unei şcoli.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 42 de noi proiecte, în valoare totală de 255.227.470,84 lei, depuse de 35 de autorităţi locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice (şcoli, spitale şi sedii administrative), asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice, precum şi construirea de locuinţe pentru tineri.

Lista proiectelor finanţate este disponibilă la secţiunea Dezvoltare teritorială, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.