Fostul premier PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, care este din Brăila, s-a referit, duminică seară, la podul suspendat, care are unele probleme, deşi nu a fost încă recepţionat. Ironic, Tudose a spus că podul este ud, deoarece a plouat pe el şi că asfaltul nu s-a prins ca lumea. Fostul premier susţine că ”nu toată lumea este fericită cu existenţa acelui pod” şi afirmă că ”nu treci nici pe Golden Gate cu agabariticul”, pentru că asfaltul nu este făcut să reziste la această greutate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am înţeles că acuma a plouat pe el (pe podul de la Brăila - n.r.) şi este ud. E o nenorocire, da. Podul nu este recepţionat, tocmai de asta e în probe cumva. Asta e viaţa. Cineva a asfaltat şi nu s-a prins asfaltul ăla ca lumea, unii au mai scăpat cu nişte camioane din alea de 80 de tone pe acolo, au scăpat că au spus că sunt român şi e podul meu şi a trecut. Acum nu mai trec şi evident că au stricat asfaltul. Nu e treaba statului, e încă la constructor. Am fost la Brăila şi îmi povestea primarul şi preşedintele că trec cu utilaje mari şi după aia sar la bătaie, dom'le, e pod şi trebuie să trec pe acolo. Da, dar ai 1000 de tone, fărâmi asfaltul că nu e făcut pentru asta”, a declarat, duminică seară, MIhai Tudose, la Prima News, întrebat despre problemele la podul de la Brăila. 

Întrebat, în aceeaşi notă ironică, dacă podul a fost făcut pentru biciclişti, Tudose a spus că nici pe Golden Gate nu se trece cu camionul.

”Nu treci nici pe Golden Gate cu agabariticul, că nu treci, Podul în sine ţine, dar stratul asfaltic nu îl faci pentru 100 de tone. Ar trebui să fie buni de plată, dar e treaba constructorului. El ar fi trebuit să monitorizeze traficul, el reface treaba aia. Am înţeles, mâine se  predă podul la CNI, peste 2 zile apare ceva. Ghici ce, tot constructorul plăteşte. Sunt garanţii”, a răspuns Tudose.

Mihai Tudose a povestit că muncitorii care nu şi-ar fi primit banii la timp ar fi slăbit şuruburile.

”Pare o chestie tipic românească dintr-un motiv, nu toată lumea este fericită cu existenţa acelui pod. Toată chestia asta pe media, vă spun cu şuruburile, cad şuruburile la pod. Nu era pe pod, era lângă pod, pe rampa de urcare şi atunci am auzit la mine la Brăila o povestioară locală, că contractorul principal a angajat o firmă care să pună şuruburile, nu prea le-a  dat banii şi ăia de la firmă când au aflat că nu le dă banii au spus că las că facem noi... ba exact aşa că imaginaţie există. S-au dus că aveau acces pe şantier şi au mai scos piuliţe, unele le-au luat de tot, unele le-au aruncat în apă că apa spală toate păcatele. A doua zi s-au dus cu telefonul, iată ce e aici şi i-au pus pe ăia să strângă 40.000 de piuliţe, uite mă, ia de colo”, a explicat Tudose.

Fostul premier a adăugat că nu toată lumea e fericită cu acest pod.

”Nu e toată lumea fericită că nu mai funcţionează bacurile şi alte chestii. Făceau nişte bani. Alţii nu sunt fericiţi că e realizarea PSD”, a precizat Tudose.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, despre podul suspendat de la Brăila, că lucrarea nu a fost încă recepţionată şi că săptămâna viitoare se va duce în zonă pentru a verifica drumul expres Galaţi-Brăila, dar se va interesa şi ce se întâmplă pe pod.

”În primul rând o să merg şi săptămâna viitoare în zonă şi o să dau mai multe explicaţii acolo. Pe larg o să abordăm subiectul săptămâna viitoare, pentru că voi merge acolo, în zonă, voi merge în primul rând să văd cum merge investiţia drumului expres Galaţi-Brăila, o investiţie care trebuie să se finalizeze la sfârşitul anului, la jumătatea anului viitor. Trebuie să vedem. Da, cu acea ocazie voi detalia şi acest subiect”, a declarat Sorin Grindeanu.

Grindeanu a precizat că lucrările la podul de la Brăila nu au fost recepţionate.

”Un singur lucru vreau să spun în acest moment: acea lucrare n-a fost recepţionată. Punct. Restul detaliem săptămâna viitoare, vă asigur, fără niciun fel de problemă”, a spus ministrul.

Circulaţia a fost deschisă pe noul pod de la Brăila, în această vară, însă au apărut deja mai multe nereguli care sunt reparate de către constructor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.