Miercuri, 25 mai, este ultima zi pentru declararea la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a veniturilor realizate de persoanele fizice din activităţi independente, precum cele din drepturi de autor, şi a celor realizate în străinătate, iar cei care nu depun documentele la timp riscă amenzi cuprinse ăntre 50 şi 500 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru a-i ajuta pe cei care trebuie să depună declaraţiile fiscale, Ministerul Finanţelor a lansat, recent, un ghid explicativ pentru Formularul 200, care trebuie completat şi de către persoanele fizice care au realizat anul trecut venituri din activităţi independente, precum cele din drepturi de autor sau chirii.

Formularul 200 trebuie depus la sediile ANAF până în data de 25 mai 2016 de către toate persoanele fizice care au realizat, în decursul anului trecut, venituri din activităţi independente.

Sunt vizate şi persoanele fizice care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor), închirieri de bunuri, activităţi desfăşurate în baza unor contracte de agent, activităţi agricole, transferul titlurilor de valoare, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi jocuri de noroc.

Ghidul publicat pe site-ul ANAF enumeră situaţiile în care trebuie depusă declaraţia şi explică cum poate fi procurat formularul şi unde trebuie depus.

Cei care nu depun la timp declaraţia 200 vor fi sancţionaţi, potrivit Codului de procedură fiscală, cu amendă de la 50 la 500 lei.

Reprezentanţii ministerului au precizat că instituţia lucrează la un ghid similar şi pentru românii care lucrează în străinătate.

Cetăţenii români cu domiciliu în România, dar care au realizat venituri din străinătate în 2015, trebuie să completeze şi să depună la ANAF, tot până până în 25 mai 2016, declaraţia 201, privind veniturile realizate din străinătate.

De asemenea, cetăţenii străini care au obţinut rezidenţa fiscală în România şi au fost prezenţi în ţară mai mult de 183 zile sau au centrul intereselor vitale în România sunt şi ei obligaţi să depună declaraţia 201 privind veniturile realizate din străinătate. 

"În cazul veniturilor deja impozitate în ţara în care au fost realizate, este necesară anexarea documentelor justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea din ţara în care s-a obţinut venitul", precizează ANAF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.