Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident în Bucureşti, intrând într-o maşină care circula în faţa sa pe care a proiectat-o în alte trei vehicule, unul dintre ele staţionat. Femeia care conducea maşina lovită iniţial a fost rănită. Testarea a arătat 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre şoferii implicaţi.
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă, miercuri, că a intervenit la un accident care a avut loc pe Calea Văcăreşti, Sector 4, în care au fost implicate 5 autovehicule.
”Din datele existente la acest moment, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe Calea Văcăreşti dinspre Şoseaua Mihai Bravu către Şoseaua Olteniţei, când a ajuns în dreptul imobilului nr. 338, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de o femeie în vârstă de 58 de ani, care se deplasa pe acelaşi sens de mers”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
Din impact, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat în alte două autovehicule, conduse de un bărbat în vârstă de 52 de ani şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, care se aflau pe acelaşi sens de mers, precum şi într-un autovehicul ce se afla staţionat în parcarea amenajată din proximitatea imobilului cu nr. 338.
În urma impactului, femeia de 58 de ani, care conducea malina lovită iniţial a fost rănită şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
”Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani şi "zero" pentru ceilalţi conducători auto implicaţi”, a mai transmis sursa citată.
În continuare se efectuează cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







