Metrorex anunţă, joi, că a achiziţionat 1.029 de tone de şină, care au ajuns zilele acestea în Depoul Berceni al Metrorex, acestea urmând a fi montate pe Magistralele 1, 2 şi 3.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Convoiul cu cele 150 de bucăţi a câte 120 m lungime a fost descărcat de către personalul Metrorex şi transportat pe amplasament, în zonele unde se va face înlocuirea de şine. Lucrările de înlocuire a şinei se vor realiza pe timp de noapte, fără afectarea circulaţiei trenurilor cu călători realizată conform graficelor”, a transmis, joi, Metrorex.  

Compania a precizat că a cumpărat 1.029 de tone de şină, care au ajuns zilele acestea în Depoul Berceni al Metrorex, acestea urmând a înlocui 18 kilometri de şină de pe Magistralele 1, 2 şi 3.  

 Operaţiunea de refacţie a căii de rulare se va derula în primul semestru al anului 2023. 

”Livrarea de şină nouă a fost făcută conform contractului subsecvent de furnizare privind achiziţia sectorială. Valoarea contractului este de cca. 1 milion de euro şi este finanţat din surse proprii”, a mai transmis compania, precizând că şinele sunt de producţie austriacă.  

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.