Meta,proprietara Facebook, a eliminat campanii de hacking, reţele de influenţă şi operaţiuni de înşelătorie, în contextual războiului din Ucraina, potrivit unui raport publicat joi de compania de social media, care a spus, de asemenea, că analizează paşii suplimentari pentru a aborda dezinformarea din partea paginilor guvernului rus, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne revizuim în mod constant politicile în funcţie de evoluţia situaţiei de pe teren şi acum revizuim în mod activ paşii suplimentari pentru a aborda dezinformarea şi falsurile care vin de pe paginile guvernului rus”, a declarat preşedintele pentru afaceri globale al Meta, Nick Clegg, la o discuţie telefonică cu reporterii.

Rusia s-a luptat cu marile companii de tehnologie pentru a controla fluxurile de informaţii online după invadarea Ucrainei din 24 februarie, pe care Moscova o numeşte ”operaţie militară specială”.

Moscova a interzis Facebook şi Instagram şi a obstrucţionat Twitter prin încetinirea serviciului.

Twitter a declarat săptămâna aceasta că nu va amplifica şi nu va recomanda utilizatorilor conturi guvernamentale ruseşti.

În primul său raport trimestrial referitor la pericole, Meta a spus că actori cu legături cu guvernele din Rusia şi Belarus s-au implicat în spionaj cibernetic şi operaţiuni de influenţă online ascunse, inclusiv o operaţiune de influenţă legată de KGB-ul din Belarus.

Potrivit raportului, au existat şi alte încercări continue din partea reţelelor pe care le-a perturbat anterior, inclusiv eforturi suplimentare ale Ghostwriter de a sparge conturile de Facebook aparţinând unor zeci de militari ucraineni.

Meta a spus în raport că a eliminat, de asemenea, o reţea de aproximativ 200 de conturi operate din Rusia care se coordonau pentru a raporta în mod fals oamenii, mai ales în Ucraina şi Rusia, pentru încălcări precum discursul instigator la ură sau agresiunea.

Raportarea în masă a fost coordonată în primul rând într-un grup de Facebook cu tematică de gătit, care avea aproximativ 50 de membri când Meta l-a desfiinţat în martie.

Meta a spus că a eliminat, de asemenea, zeci de mii de conturi, pagini şi grupuri care încercau să folosească războiul din Ucraina pentru a înşela utilizatorii şi a face bani conducând oamenii către site-uri web pline de anunţuri sau de vânzări de mărfuri.

Spammeri din întreaga lume au folosit tactici cum ar fi redarea videoclipurilor de jocuri în direct sau republicarea conţinutului popular, inclusiv videoclipurile altor persoane din Ucraina, pentru a pretinde că împărtăşesc actualizări live din criză.

Meta a detaliat alte eliminări, inclusiv eliminarea a două operaţiuni de spionaj cibernetic din Iran, o campanie de influenţă în Brazilia care s-a prezentat drept activişti de mediu care apără defrişările din Amazon şi o reţea din Filipine care a pretins meritul pentru doborarea site-urilor de ştiri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.