Un grup care reprezintă 83 de instituţii media spaniole a intentat un proces de 550 de milioane de euro împotriva Meta Platforms, proprietarul Facebook, invocând concurenţa neloială pe piaţa de publicitate, într-un caz care ar putea fi replicat în întreaga Uniune Europeană, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia presei AMI a anunţat luni că procesul a fost intentat colectiv de ziare, vineri, la o instanţă comercială, şi susţine că Meta a încălcat regulile UE de protecţie a datelor între 2018 şi 2023.

Ziarele susţin că utilizarea ”masivă” şi ”sistematică” de către Meta a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor platformei Facebook, Instagram şi Whatsapp îi oferă acesteia un avantaj nedrept de a proiecta şi oferi reclame personalizate, despre care spun că reprezintă concurenţă neloială.

Biroul de presă al Meta nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

O sursă Meta familiarizată cu chestiunea a spus că aceasta nu a primit încă documentele legale.

Reclamanţii, inclusiv Prisa, care publică principalul ziar spaniol El Pais, şi Vocento, proprietarul ABC, susţin că majoritatea reclamelor plasate de Meta folosesc date personale obţinute fără acordul expres de la clienţi.

Acest lucru, susţin ei, încalcă Regulamentul general al UE privind protecţia datelor, în vigoare din mai 2018, care cere ca orice site web să solicite autorizaţie pentru păstrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal.

”Desigur, în orice altă ţară din UE, aceeaşi procedură judiciară ar putea fi iniţiată”, deoarece se referă la o presupusă încălcare a reglementărilor europene, a declarat pentru Reuters Nicolas Gonzalez Cuellar, avocat care reprezintă ziarele.

Procesul este cea mai recentă încercare a mass-mediei tradiţionale de a lupta împotriva giganţilor tehnologiei în tribunale, pentru a-şi proteja teritoriul.

Peste tot în lume, organizaţiile media s-au luptat în instanţe şi parlamente pentru a-i determina pe giganţii tehnologiei să plătească taxe echitabile pentru utilizarea şi partajarea conţinutului lor.

Mass-media spaniolă a obţinut o victorie împotriva serviciului Google News al grupului Alphabet, pe care guvernul l-a închis în 2014, înainte de redeschiderea sa în 2022, în temeiul unei noi legislaţii care permite instituţiilor media să negocieze tarife direct cu gigantul tehnologic.

În urma procesului spaniol, mai multe ţări, cum ar fi Canada,  au impus la începutul acestui an reglementări menite să îi facă pe giganţii internetului să plătească pentru ştiri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.