Cele mai noi tehnologii de plată ale Mastercard, printre care şi Pepper, robotul umanoid pentru care compania a creat prima aplicaţie destinată cumpărăturilor, au fost prezentate în premieră în România, în cadrul Mastercard Technology Summit, eveniment organizat pe 29 şi 30 octombrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mastercard Technology Summit se desfăşoară pe parcursul a două zile şi aduce în prim-plan evoluţia tehnologiei în domeniul plăţilor digitale şi impactul pe care aceasta îl are asupra dezvoltării economice.

Summit-ul include două evenimente. Primul este Mastercard Technology Exhibitition, prin care compania a prezentat, în premieră în România, tehnologii digitale de plată, printre care şi Pepper, primul robot umanoid capabil să recunoască principalele emoţii umane şi să interacţioneze cu oamenii.

”Mastercard Technology Exhibition, expoziţia din 29 octombrie, a inclus accesul şi testarea unei serii de metode de plată inovatoare, printre care robotul umanoid Pepper, Retail Mirror – oglinda inteligentă pentru cumpărături, Smart Table – care permite plăţi contactless, precum şi Cardul Biometric – care combină tehnologia cu cip cu autentificarea biometrică”, se arată în comunicat.

Al doilea eveniment, Mastercard Round Table, are loc pe 30 octombrie şi reuneşte reprezentanţi ai unor instituţii-cheie din România.

”Mastercard pune pe agenda publică necesitatea digitalizării României şi propune o serie de măsuri menite să îmbunătăţească conectivitatea şi utilizarea internetului, să dezvolte competenţele digitale ale capitalului uman şi să integreze tehnologia digitală”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.