Tehnologia contactless, care se află într-un ritm accelerat de dezvoltare, a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care ocupă locul 5 în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor contactless înregistrate din totalul tranzacţiilor realizate la comercianţi, în condiţiile în care mai mult de 2 din 3 tranzacţii realizate prin intermediul cardurilor Mastercard la comercianţi sunt contactless, potrivit unui studiu publicat miercuri de Mastercard.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, tranzacţiile contactless au crescut cu 139% în perioada ianuarie-august 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, ajungând la aproape 70% din totalul tranzacţiilor realizate la comercianţi.

Studiul, realizat pentru ţările din Europa, arată că în peste 15 pieţe europene – printre care România, Danemarca, Croaţia, Grecia, Ungaria, Olanda, Polonia şi Rusia – procentul tranzacţiilor contactless realizate cu carduri Mastercard depăşeşte 50%.

”Aşa cum ne arată şi cele mai recente date, plăţile contactless şi-au continuat evoluţia fulminantă în România, confirmând şi anul acesta aderenţa consumatorilor la viziunea Mastercard de a trăi într-o lume fără cash. Încă de acum 10 ani, Mastercard a susţinut această evoluţie transformatoare, investind în ecosistemul contactless din România, care presupune mai mult decât existenţa pe piaţă a cardurilor, integrând şi reţeaua de acceptare a tranzacţiilor contactless, comunicarea acestora, cât şi educarea şi instruirea consumatorilor cu privire la beneficiile acestei tehnologii inovatoare”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.

Studiul mai arată că ţările europene îşi schimbă în mod dramatic comportamentul în ceea ce priveşte adoptarea tehnologiei contactless, cu ţări ca România înregistrând un procent de aproape 70% tranzacţii contactless din totalul tranzacţiilor realizate la comercianţi. Multe ţări europene îmbrăţişează economia cashless (fără numerar), lucru demonstrat prin renunţarea la cash şi prin rata de adopţie rapidă a tehnologiei contactless, potrivit companiei.

”Sistemele de transport din întreaga Europă reprezintă unul dintre principalele domenii care contribuie la creşterea tranzacţiilor contactless, deoarece permit plăţi mai rapide şi o securitate sporită. În contextul în care tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viaţa noastră de zi cu zi, numărul clienţilor care utilizează tehnologia contactless în tranzit este în continuă creştere. Mastercard consolidează acest trend şi transformă plăţile contactless în normalitate pentru întregul continent, astfel că până în 2020 toate terminalele POS din Europa vor permite tranzacţii contactless”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.