Companiile de tehnologie cu milioane de utilizatori europeni, sau care îşi desfăşoară activităţile în cel puţin două sectoare, vor fi clasificate ca fiind ”gardieni ai internetului” (gatekeepers) şi supuse unor noi reguli stricte ale Uniunii Europene, care au rolul să le reducă puterea, au declarat joi trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Criteriile care definesc gardienii internetului, care controlează accesul la persoane, servicii şi informaţii, sunt aşteptate să afecteze Google, divizie a grupului Alphabet, Facebook, Apple şi Amazon.

Reglementările vor fi incluse în legerea referitoare la pieţele digitale (DMA), care va fi prezentată de comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager pe 15 decembrie. Proiectul de lege include o listă cu ceea ce pot şi ceea ce nu pot face aceşti gardieni ai sectorului digital.

Persoanele au precizat că proiectul ar putea suferi modificări, având în vedere că discuţiile de la nivelul Comisiei Europene continuă.

Legea propusă a suferit multiple modificări în ultimele luni, din cauza îngrijorărilor membrilor Comisiei legate de aspectele legale şi solicitările conflictuale.

”Va fi o listă destul de scurtă de gardieni ai internetului”, a spus una dintre persoane, adăugând că vor fi folosite criterii numerice.

Unul dintre criterii va fi numărul de utilizatori individuali sau companii la nivel pan-european, au spus sursele.

Cota de piaţa a fost eliminată din lista de criterii pentru că legea referitoare la piaţa digitală se va baza pe regulile pieţei interne a UE.

O companie cu activităţi în cel puţin două domenii, de exemplu căutare online şi publicitate online, va fi considerată ca fiind gardian online.

Companiile cu poziţii dominante active pe o singură platformă poate fi supusă legii DMA în urma unei analiza calitative a Comisiei.

Comisia de evaluare a reglementărilor Comisiei Europene, care evaluează politicile şi legile, au aprobat joi principiile DMA, după un raport negativ anterior, au mai arătat sursele.

Este de aşteptat ca anunţul care va fi făcut săptămâna viitoare de Vestager să declanşeze un lobby puternic din partea giganţilor tehnologiei, care afirmă că noile reguli ar trebui să fie proporţionate, echilibrate şi să nu împiedice inovaţiile pee pieţele digitale.

Prevederile legii ar putea fi atenuate în urma negocierilor cu statele UE şi cu Parlamentul European, în următoarele luni, înainte ca proiectul să fie adoptat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.