Dezvoltatorul şi administratorul de centre comerciale NEPI Rockcastle anunţă un buget de peste 650 de milioane de euro pentru proiectele de dezvoltări. NEPI Rockcastle are un portofoliu de 168.800 mp de proiecte în construcţie sau modernizare, deja demarate sau în plan pentru 2024, în România, Polonia, Bulgaria şi Ungaria, din care cele mai importante sunt extinderea Promenada Mall din Bucureşti, proiect în valoare de aproximativ 282 milioane de euro, a cărui finalizare este planificată la sfârşitul anului 2026, dar şi dezvoltarea Galaţi Retail Park, investiţie ce se va ridica la 48 milioane de euro, şi dezvoltarea Promenada Plovdiv în Bulgaria, investiţie ce se ridică la 173 milioane de euro. Proiectul se află în curs de autorizaţie, iar inaugurarea sa este planificată pentru 2026.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator şi administrator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, anunţă un buget semnificativ dedicat proiectelor aflate în faza de dezvoltare sau modernizare pe termen mediu. Astfel, compania va aloca peste 650 de milioane de euro lucrărilor de construcţie şi reamenajare, acesta reprezentând cel mai mare program de investiţii în retailul comercial din Europa Centrală şi de Est”, anunţă dezvoltatorul.

NEPI Rockcastle are un portofoliu de 168.800 mp de proiecte în construcţie sau modernizare, deja demarate sau în plan pentru 2024, în România, Polonia, Bulgaria şi Ungaria. Cele mai importante sunt:

  • Extinderea Promenada Mall, Bucureşti, România - proiect mixed-use în valoare de aproximativ 282 milioane de euro, cu o suprafaţă de 55.400 mp, a cărui finalizare este planificată la sfârşitul anului 2026. Proiectul este amplu şi presupune excavarea celui mai adânc subsol de clădire din Europa Centrală şi de Est, de 26 de metri, unde va fi construită o parcare de 2.400 de locuri, amplasată pe şase niveluri.
  • Dezvoltarea Galaţi Retail Park, România – proiectul va avea 33.200 mp, iar investiţia se va ridica la 48 milioane de euro.
  • Dezvoltarea Promenada Plovdiv, Bulgaria – noul centru comercial va ocupa o suprafaţă de 60.500 mp, va genera aproximativ 1.500 de locuri de muncă, iar investiţia se ridică la 173 milioane de euro. Proiectul se află în curs de autorizaţie, iar inaugurarea sa este planificată pentru 2026. Promenada Plovdiv va fi a treia investiţie a companiei în Bulgaria, alături de Serdika Center şi Paradise Center din Sofia. Prin deschiderea viitorului centru comercial, Bulgaria va deveni a treia cea mai mare piaţă din portofoliul NEPI Rockcastle, după suprafaţa închiriabilă brută (GLA) şi valoarea activelor, în urma României şi a Poloniei şi înaintea Ungariei.
  • Modernizarea Bonarka City Center Mall,  Cracovia, Polonia – proiect în valoare de 79 milioane de euro, care include o reproiectare arhitecturală de natură să adauge 4.700 mp la suprafaţă iniţială de 76.300 mp.
  • Modernizarea Arena Mall,  Budapesta, Ungaria – un proiect în valoare de 31 milioane de euro, cu o durată de cinci ani.
  • Alte proiecte: extinderea Ploieşti Shopping City, România – proiectul presupune adăugarea a 7.400 mp; extinderea Galeria Wolomin cu 2.800 mp şi Pogoria Shopping Centre, în Dabrowa Gornicza, cu 4.800 mp, ambele în Polonia. Investiţiile se ridică la o valoare totală de 39 milioane de euro.

“În prezent, NEPI Rockcastle îşi adaptează cu atenţie portofoliul de proiecte aflate în dezvoltare, pentru a răspunde cererii mari de spaţii comerciale, pe care am observat-o în Europa Centrală şi de Est, atât din partea retailerilor internaţionali şi locali, cât şi dinspre alte sectoare, precum divertismentul sau HoReCa. Am remarcat această tendinţă şi în cursul ediţiei de anul acesta a MIPIM, cel mai mare eveniment global de real-estate, unde am avut oportunitatea să discut cu numeroşi jucători importanţi din industrie, potenţiali parteneri sau investitori ai NEPI Rockcastle în parcursul nostru de creştere a portofoliului. Consider că extinderea noastră în regiunea Europei Centrale şi de Est este o necesitate, pentru că aici există un potenţial remarcabil: spre deosebire de Europa de Vest, suprafaţa de spaţii comerciale este în continuare prea mică în raport cu cererea, iar economiile din regiune sunt într-un proces puternic de creştere. Tocmai de aceea ne-am calibrat strategia de dezvoltare, începând cu achiziţiile de proprietăţi pe care le-am făcut la finalul lui 2022 şi continuând cu dezvoltările şi proiectele majore derulate în 2023, precum şi adaptarea programului nostru de investiţii. Ne aşteptăm ca actualul portofoliu de proiecte aflate în dezvoltare să aducă profit din 2027”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.

De asemenea, NEPI Rockcastle intenţionează să extindă proiectul său pilot care a presupus instalarea de panouri fotovoltaice substanţial în tot portofoliu de proprietăţi din România, în 2022 şi 2023. Astfel, în prezent, aceste instalaţii produc 25% din necesarul total de energie al portofoliului din România.

NEPI Rockcastle este proprietar, dezvoltator şi administrator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est (ECE). Portofoliul companiei, în valoare de 6,8 miliarde de euro, cuprinde 2,2 milioane de metri pătraţi în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania este lider de piaţă în România şi Polonia (cele mai mari două pieţe ale NEPI Rockcastle), Bulgaria, Ungaria şi Slovacia şi deţine centre comerciale în Croaţia, Republica Cehă, Lituania şi Serbia. Compania a finalizat în 2022 achiziţia a două active importante, Forum Gdansk Shopping Centre (Gdansk) şi Copernicus Shopping Centre (Torun), ambele în Polonia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.