Lensa.ro, magazin omnichannel de optică, a deschis joi la Ploieşti, cel de-al zecelea showroom, în urma unei investiţii de 100.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Lensa.ro, magazin omnichannel de optică fondat în urmă cu opt ani, deschide pe 20 mai, la Ploieşti, cel de-al zecelea showroom, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Magazinul Lensa de la Ploieşti este cea de-a treia investiţie făcută de companie anul acesta, după inaugurările de la Galaţi şi Piteşti", anunţă compania.

Bugetul de investiţii pentru anul 2021 este de peste 600.000 euro în extinderea reţelei cu şase noi magazine de optică.

Showroom-ul Lensa din Ploieşti are o suprafaţă de 160 mp, două cabinete oftalmologice şi peste 1.000 de perechi de ochelari, rame, lentile de vedere şi de contact.

Cu acest showroom, investiţiile în dezvoltarea reţelei de magazine proprii urcă la 800.000 euro.

"Am ales oraşul Ploieşti pentru deschiderea celui de-al zecelea showroom de optică din reţeaua noastră de magazine proprii. Cu acest magazin vrem să fim mai aproape de locuitorii din Prahova pentru a le oferi ochelari de soare şi de vedere de la branduri consacrate", a declarat Daniel Crăciun, CEO & Founder Lensa.ro.

Magazinul de optică din Ploieşti expune produse ale brandurilor: Ray-Ban, Polarizen, Emporio Armani, Guess, Tommy Hilfiger, Hugo Boss, Dolce&Gabbana sau Polaroid. Gama de lentile de vedere şi de contact este şi ea vastă, având toţi furnizorii importanţi în portofoliu, precum Essilor, Hoya, Zeiss şi Alcon.

În magazinele Lensa.ro, lentilele de ochelari se pot personaliza în funcţie de meserie sau activitate (lentile pentru condus, lentile cu filtru pentru lumină albastră, lentile de soare cu dioptrii, lentile inteligente fotocromatice etc.), dar şi de tipul de viciu de refracţie (lentile pentru astigmatism, lentile progresive ce elimină nevoia purtării a două perechi de ochelari, de distanţă şi de aproape etc.).

Platforma de optică online Lensa şi-a propus să ofere 1.000.000 de consultaţii gratuite până la finalul anului 2025.

Magazinul online şi offline de optică Lensa.ro a înregistrat în primele patru luni afaceri de 3,6 milioane euro (17,6 milioane lei), cu 91% în creştere comparativ cu ianuarie - aprilie 2020, în timp ce cifra de afaceri cumulată de la înfiinţare, pentru perioada mai 2013 - aprilie 2021, s-a apropiat de circa 25 de milioane de euro (122,66 milioane lei).

Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, cu peste 200.000 de comenzi anual. În cei 8 ani de înfiinţare, Lensa.ro a avut peste 400.000 de clienţi, care au făcut peste 760.000 de comenzi. În tot acest timp, au fost oferite 225.000 de consultaţii.

Primele magazine fizice au fost deschise în Bucureşti şi Cluj, iar din 2020 au urmat cele din Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov. Anul acesta vizează deschiderea de noi magazine specializate în România, primele fiind cele de la Galaţi, Piteşti şi Ploieşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.