Premierul Ludovic Orban şi mai mulţi minştri au discutat, luni, cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor despre efectele pandemiei de coronavirus. Discuţiile s-au axat pe necesitatea asigurării de capital pentru investiţii în vederea relansării producţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi şeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) au analizat astăzi, la Palatul Victoria, situaţia cu care se confruntă companiile din cauza epidemiei de coronavirus. Discuţiile s-au axat, în principal, pe necesitatea asigurării de capital pentru investiţii în vederea relansării producţiei, atât prin mecanisme guvernamentale de sprijin, cât şi prin plata la timp a obligaţiilor statului către companii”, a transmis Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, premierul şi ministrul finanţelor au prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, instrument care să asigure capital de lucru companiilor mari.

”Proiectul asupra căruia Guvernul este în consultări cu Comisia Europeană, se va derula prin Eximbank, va avea un plafon de 8 miliarde de lei şi va acorda o garanţie la creditare de până la 80%. De asemenea, prim-ministrul a menţionat modificările pe care Executivul le face în plan legislativ pentru a orienta fondurile europene către investiţii şi pentru a facilita accesul companiilor la fonduri europene”, a mai transmis Guvernul.

Sursa citată a precizat că s-au făcut eforturi pentru plata obligaţiilor pe care statul le are faţă de mediul de afaceri. 

”Reprezentanţii ANEIR au apreciat faptul că pentru prima dată după mulţi ani rambursarea TVA a ajuns la zi. În ceea ce priveşte plata concediilor medicale, ministrul Finanţelor a precizat că au fost plătite 1,7 miliarde de lei, în condiţiile în care se înregistrau restanţe de 3 miliarde de lei la preluarea guvernării”, a mai transmis Guvernul.

Dialogul dintre Guvern şi reprezentanţii ANEIR va continua cu privire la măsurile de relansare economică aflate în pregătire de către Executiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.