Actualul director interimar al Aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră, a câştigat concursul pentru postul de director general al aerogării ieşene, el fiind desemnat în funcţie pentru un mandat de patru ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Romeo Vatră a declarat că a avut contracandidaţi pentru acest post, însă proiectul său a fost cel mai aprecizat de către membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului.

"Dezvoltare continuă, performanţă, excelenţă sunt principalele obiective pe care mi le-am propus în acest mandat de patru ani, funcţie care mă onorează şi care înseamnă o adevărată provocare. Îmi doresc ca împreună cu echipa IASI Airport să construim un aeroport complet nou şi să gândim strategii de dezvoltare pentru următorii 10 - 20 de ani. Având alături o echipă unită, cu oameni implicaţi, energici şi motivaţi, vom reuşi să punem pe picioare cel mai mare proiect de dezvoltare şi modernizare din istoria aeroportului şi vom merge înainte cu planuri şi mai îndrăzneţe", a spus noul director general al aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe a scris pe Facebook că are încredere că proiectul modernizării aeroportului este pe mâini bune şi i-a urat succes lui Romeo Vatră, noul director general al aerogării.

Romeo Vatră este membru PNL şi a asigurat interimatul la conducerea aerogării din luna septembrie a anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.