Lanţul farmaceutic Ropharma demarează un program de răscumpărare a propriilor acţiuni pentru maximum 10% din capitalul social al companiei, pentru a le aloca angajaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Subiectul urmează să fie aprobat în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 26 aprilie.

”Numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi răscumpărate nu va depăşi 10% din capitalul social al societăţii.  Preţul minim va fi egal cu valoarea nominală a acţiunilor societăţii, iar preţul maxim va fi de 2 lei/acţiune”, arată convocatorul transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Durata programului va fi de un an.

”Programul de răscumparare are ca scop alocarea de acţiuni către salariaţii şi managementul societăţii”, mai informează compania.

De asemenea, acţionarii vor să aleagă şapte membrii ai Consiliului de Administraţie, ca urmare a expirării mandatului şi să stabilească indemnizaţia.

Lanţul farma controlat de omul de afaceri Mihai Miron a realizat anul trecut venituri totale din exploatare de 490,7 milioane lei, în creştere cu 4%, şi un profit de 8,9 milioane lei, mai mare tot cu 4%.

Compania are o capitalizare de 178,9 milioane lei.

Ropharma operează unul din din cele mai mari lanţuri farmaceutice din România. Principalii săi concurenţi sunt Catena, Sensiblu, Dona şi Help Net.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.