KMG International (fostul Grup Rompetrol), controlat de grupul kazah de stat KazMunayGas, a depus o scrisoare de intenţie pentru a participa la privatizarea combinatului petrochimic Petrohemija din Pancevo, Serbia, urmând să primească un răspuns în următoarele săptămâni, a declarat vineri Cătălin Dumitru, senior vicepreşedinte al grupului, prezent la inaugurarea primei benzinării Rompetrol dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul nu are un termen limită pentru această achiziţie şi nici nu a prevăzut o sumă anume, dar consideră posibila preluare o bună oportunitate.

”Deocamdată am depus scrisoarea de intenţie. În funcţie de rezultatul analizelor pe care le vom face din punct de vedere business, financiar şi juridic, dar şi în funcţie de cotaţiile de pe piaţă, vom face oferta corespunzătoare. Dar, deocamdată, suntem departe de acest lucru. Şi ei sunt la început, răspunsurile la scrisoarea de intenţie vor veni curând, probabil în câteva săptămâni”, a afirmat Dumitru.

Scrisoarea de intenţie permite intrarea în camera de date a companiei sârbe.

Grupul kazah consideră că posibila preluare ar completa baza petrochimică a societăţii.

”Anul acesta intenţionăm să repornim unitatea de HDPE (High-density polyethylene), care va completa activitatea de LDPE (Low-density polyethylene). Suntem departe de achiziţie, dar la Pancevo ar face sens, întrucât capacitatea de producţie de acolo ar completa oferta cu alte produse”, a menţionat Dumitru.

De asemenea, Rompetrol vrea să cumpere şi o capacitate de rafinare în zona Mării Meditarane, însă după ce CEFC China va prelua 51% din KazMunayGas.

”Parteneriatul pe care îl vom avea (cu CEFC, n.r.), aşteptăm decizia Comisiei Europene, a autorităţilor române, urmăm procedurile de rigoare, unul dintre proiectele importante pentru consolidarea poziţiei KazMunaiGas şi CEFC în zona de rafinare ar putea fi o capacitate de rafinare în zona Mării Mediterane”, a precizat  Dumitru.

El subliniază că aceasta nu înseamnă neapărat achiziţia completă a unei rafinării, ci poate să însemne o participare într-o mare rafinărie.

”Grupul nostru are deschidere şi la Mediterană şi la Atlantic prin capacităţi de stocaj maritime importante nu doar ca volum, dar şi ca aşezare geografică. Intenţionăm să dezvoltăm şi retailul şi, evident, un al treilea stâlp de susţinere este activitatea de rafinare. Suntem într-o fază de început, într-o fază de analize”, a mai spus managerul. 

Dumitru a explicat că sunt analizate capacităţi de rafinare din Italia, Grecia, Franţa, ”dar deocamdată sunt planuri”.

Rompetrol Downstream a deschis vineri prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, pe Şoseaua Chitila din Bucureşti, urmând ca alte şapte staţii de încărcare de 50 kW să fie deschise în acest an, în Bucureşti, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc şi Timişoara. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.