Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, în contextual în care sediscută intens despre reducerea cheltuielilor statului, a aflat ”cu stupoare” că la sediul din Bucureşti al Salrom sunt angajate 600 de persoane, în timp ce la Praid sunt 60-70 de mineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu acum am aflat cu stupoare că la Salrom, în Bucureşti este sediul Sarom, minele nu sunt în Bucureşti, sunt 600 de angajaţi. Ce fac 600 de angajati? Pune şi eu această întrebare. Nimeni nu are un răspuns”, a declarta Kelemen Hunor, la Antena 3, joi seară.

De asemenea, Kelemen Hunor a spus că la Praid sunt 60 de mineri şi alţi 70 de lucrători în zona turistică şi medicală.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”La Praid erau 50-60 de mineri şi încă vreo 70 care lucrau în zona turistică şi în zona medicală. Şi 600 sunt în Bucureşti. Ce fac ei? Şi sunt astfel de instituţii. Acolo trebuie văzut, fiecare instituţie cu instituţie”, a adăugat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR crede că în pimul rând din astfel de instituţii se pot face reduceri de cheltuieli, dar şi din organizarea altor instituţii – primării, cnsilii judeţene, care nu trebuie să aibă toate tot felul de direcţii.

”Fiindcă, dacă tu trebuie să faci serviciu sau direcţie, înseamnă că trebuie sa ai un anumit număr de angajaţi. Deci acolo se poate foarte repede, relativ repede, în 2-3 luni, începând de anul viitor, să reduci cheltuielile enorm de mult”, a mai declarant Kelemen Hunor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.