Kaufland România a anunţat, miercuri, că deschide un nou magazin, situat în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa, acesta fiind primul magazin al reţelei din mediul rural, şi ajunge astfel la o reţea de 125 de magazine la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noul magazinul are o suprafaţă totală de 3.300 de metri pătraţi, din care cea de vânzare de 2.900 de metri pătraţi. Spaţiul dispune de parcare cu o capacitate de până la 250 de locuri pentru maşini, la care se adaugă 10 rastele pentru biciclete, potrivit companiei. 

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din România, creează 70 de noi locuri de muncă.

”Ca noutate, hipermarket-ul din Crevedia oferă clienţilor un raion special cu peşte proaspăt, iar în galeria comercială magazinul include o farmacie şi pentru iubitorii de deserturi, o cofetărie cu gelaterie. Printre celelalte raioane disponibile se numără cele de legume-fructe, raion de produse To Go, vitrină cu produse proaspete şi servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, drogherie şi produse nealimentare”, se arată în comunicat.

La biroul de Informaţii din cadrul magazinului, clienţii pot găsi şi un Tabac Shop, un concept nou în cadrul Kaufland. Spaţiul este integrat în Biroul de Informaţii, are 15 mp şi oferă un sortiment de peste 200 articole din tutun – precum ţigări standard, trabucuri şi ţigări de foi, ţigări electronice şi diferite accesorii.

”Mai mult decât atât, clienţii magazinului vor avea la dispoziţie şi buticul de frumuseţe K – Beauty, care oferă accesul la o gamă largă de produse cosmetice de machiaj şi parfumerie. Avantajul acestui beauty shop este că aici clienţii pot apela la consultanţi specializaţi pentru sfaturi personalizate în funcţie de nevoile lor”, se arată în comunicat.

În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziţia clienţilor amatori de o masă rapidă şi un punct Grill.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.