Ambasadorul James O’Brien, secretar adjunct al Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Statelor Unite, a lăudat joi enormul sprijinul politic, uman şi financiar acordat de România Ucrainei prin deschiderea infrastructurii pentru tranzitul cerealelor şi al altor bunuri, într-un briefing susţinut online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consider că activitatea României de a pune la dispoziţia Ucrainei infrastructura necesară pentru cereale şi alte bunuri este un mare semn de solidaritate, este ceea ce vecinii şi aliaţii ar trebui să facă”, a spus O’Brien.

Acesta a arătat că este şi o foarte bună investiţie pentru viitor. În privinţa rutelor, atât pentru Ucraina cât şi pentru economia globală, este mult mai bine ca exporturile să aibă loc prin sud, prin porturile din jurul Odesei, sau pe rutele terestre care merg în UE, iar apoi fie la Marea Neagră fie la Mediterana.

Rusia a încercat să interzică tot acest comerţ la sfârşitul lunii iulie. Ucraina exporta în medie aproximativ 6 milioane de tone de cereale, uneori şi 10 milioane de tone pe lună, dar 6 (milioane de tone) pe ansamblul unui an. Rusia a încercat să le oprească. (Exporturile) au fost de aproximativ 2 (milioane tone) în iulie şi la începutul lui august, pentru că Rusia a blocat toate rutele maritime, a explicat ambasadorul.

”Romania a intervenit la acel moment şi a oferit un enorm sprijin politic şi, sincer, de resurse umane şi financiar pentru a deschide accesul terestru, pentru a extinde capacitatea de trecere pe Dunăre şi de a începe configurarea Portului Constanţa, care este un port marin de adâncime extraordinar, ca alternativă pentru Ucraina”, a spus acesta.

El a continuat arătând că ”Ce vedem este că, în decembrie, cred că Ucraina a exportat aproape 7,5 milioane de tone de cereale. O mică parte prin nord. Care este o rută mai costisitoare şi mai limitată. Observ faptul că a atras şi ceva atenţie. Şi aproximativ jumătate din această cantitate a mers pe rute maritime şi române şi jumătate pe mare, sau poate puţin mai mult de jumătate prin porturi de mare adâncime”.

O’Brien consideră că în viitor va există un echilibru în acest sens.

”Şi motivul pentru care spus că este o investiţie bună este că nu este vorba doar despre cereale; este vorba şi despre alte industrii ale Ucrainei. Strategia noastră în Ucraina este a lupta, aonstrui şi a reface. Iar pentru a se reface trebuie să exporte”, a arătat ambasadorul.

Pe măsură ce industriile exportatoare se vor dezvolta, acest lucru va însemna venituri bugetare mai mari în Ucraina, un PIB mai mare de care va beneficia populaţia şi mai mult comerţ de care vor beneficia vecinii Ucrainei, prin intermediul tranzitului bunurilor.

Potrivit acestuia, doar dacă se vor menţine actualele niveluri de exporturi, 7 milioane de tone de cereale şi un alt milion de tone de alte bunuri, ar însemna peste 25 de miliarde de dolari în PIB-ul economiei ucrainene, respectiv venituri bugetare de 5-6 miliarde de dolari. În timp ce deficitul bugetar al Ucrainei este în prezent de circa 40 de miliarde de dolari.

”Astfel, contribuţia României începând din august este deja de aproximativ 15% din deficitul bugetar total al Ucrainei. Aceasta este o contribuţie remarcabilă de la un partener la altul, aşa că apreciez ceea ce a făcut România. Cred că este un exemplu concret al guvernelor care oferă soluţii practice, aceasta este tema a ceea ce vom face pe parcursul anului”, a mai spus O’Brien.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.