Johnson & Johnson (J&J) trebuie să plătească despăgubiri punitive de 8 miliarde de dolari unui bărbat tânăr căruia i-au crescut sânii în urma folosirii medicamentului antipsihotic Risperdal, pentru că nu l-a avertizat în privinţa efectelor secundare, a decis marţi un juriu din Philadelphia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţial, bărbatul obţinuse despăgubiri de 680.000 de dolari în acest caz.

Verdictul dat de juriu în favoarea lui Nicholas Murray este primul într-o serie de mii de cazuri privind acordarea de despăgubiri legate de medicamentul Risperdal care aşteaptă să fie judecate.

”Acest juriu, aşa cum au procedat alte jurii în alte litigii, a impus încă o dată daune punitive unei companii care acordă mai multă importanţă profitului în detrimentul siguranţei şi al pacienţilor. Johnson & Johnson şi filiala sa Janssen au ales miliardele în detrimentul copiilor”, au afirmat avocaţii lui, Tom Kline şi Jason Itkin, într-un comunicat comun.

J&J a replicat că suma ”este cu mult disproporţionată comparativ cu despăgubirile atribuite iniţial în acest caz, iar compania este încrezătoare că verdictul poate fi întors. Compania a adăugat că juriului nu i s-a permis să audieze dovezile referitoare la beneficiile medicamentului Risperdal.

Profesorul Carl Tobias, de la University of Richmond School of Law, a spus că se aşteaptă ca daunele punitive să fie reduse la apel, citând o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite care a constatat că ”puţine sume  care au o diferenţă de peste 10% între despăgubirile punitive şi compensatorii, într-o măsură semnificativă, vor aduce un beneficiu procesului”.

Tobias a arătat că verdictul trebuie să dea un mesaj.

”Dacă un comportament este suficient de revoltător, un juriu va acorda o sumă mare şi va lăsa avocaţii şi judecătorii să rezolve problema”, a spus acesta.

Tobias a adăugat că verdictul ar putea fi un semn că J&J va avea de plătit alte despăgubiri mari în celelalte cazuri referitoare la Risperdal.

Murray, ca şi alţi reclamanţi în litigiul colectiv legat de Risperdal, acuză că i-au crescut sânii după ce i s-a prescris medicamentul în timp ce era minor.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a aprobat medicamentul la sfârşitul anului 1993, pentru tratarea schizofreniei şi episoadelor de manii bipolare la adulţi.

Reclamanţii afirmă că J&J nu i-a avertizat de riscul creşterii sânilor la bărbaţi din cauza administrării Risperdal şi că producătorul farmaceutic a comercializat medicamentul pentru copii, deşi nu era aprobat în acest sens.

În 2015, un juriu i-a acordat lui Murray 1,75 de milioane de dolari, considerând că J&J a dat dovadă de neglijenţă pentru că nu a avertizat că există riscul de ginecomastie (creşterea volumului sânilor la bărbaţi). O curte de apel a meţinut verdictul în februarie 2018, dar a redus suma la 680.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.