Autoritatea italiană pentru protecţia datelor a interzis vineri, temporar, chatbot-ul ChatGPT al OpenAI şi a lansat o anchetă cu privire la o presupusă încălcare a regulilor de colectare a datelor utilizatorilor de către aplicaţia de inteligenţă artificială, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia, cunoscută şi sub numele de Garante, a acuzat ChatGPT, susţinut de Microsoft, că nu a verificat vârsta utilizatorilor săi, care ar trebui să aibă vârsta de cel puţin 13 ani.

ChatGPT are ”o absenţă a oricărui temei juridic care să justifice colectarea şi stocarea masivă a datelor cu caracter personal” pentru ”antrenarea” chatbot-ului, a spus Garante.

OpenAI are 20 de zile pentru a răspunde cu remedii sau ar putea risca o amendă de până la 4% din cifra de afaceri anuală la nivel mondial.

OpenAI nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. ChatGPT încă răspundea la întrebările postate de utilizatorii italieni pe platformă, vineri seară.

Italia, care a restricţionat provizoriu utilizarea de către ChatGPT a datelor personale ale utilizatorilor autohtoni, a devenit prima ţară occidentală care a luat măsuri împotriva unui chatbot alimentat de inteligenţă artificială.

Chatbot-ul este, de asemenea, indisponibil în China continentală, Hong Kong, Iran şi Rusia şi părţi din Africa, unde rezidenţii nu pot crea conturi OpenAI.

De la lansarea sa de anul trecut, ChatGPT a declanşat o nebunie tehnologică, determinând rivalii să lanseze produse similare şi companiile să integreze acest chatbot sau tehnologii similare în aplicaţiile şi produsele lor.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a atras atenţia legislatorilor din mai multe ţări.

Mulţi experţi spun că sunt necesare noi reglementări pentru a guverna AI, din cauza impactului său potenţial asupra securităţii naţionale, locurilor de muncă şi educaţiei.

Comisia Europeană, care dezbate legea AI a UE, s-ar putea să nu fie înclinată să interzică AI, a scris pe Twitter vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

”Indiferent ce #tehnologie folosim, trebuie să continuăm să ne promovăm libertăţile şi să ne protejăm drepturile. De aceea nu reglementăm tehnologiile #AI, reglementăm utilizările #AI. Să nu aruncăm în câţiva ani ceea ce a durat zeci de ani pentru a construi”, a spus ea.

CE nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Miercuri, Elon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi directori din industrie au cerut o pauză de şase luni în dezvoltarea unor sisteme mai puternice decât GPT-4, recent lansat de OpenAI, într-o scrisoare deschisă invocând potenţiale riscuri pentru societate.

OpenAI nu a oferit detalii despre modul în care îşi antrenează modelul AI.

”Lipsa transparenţei este adevărata problemă. Dacă faci cercetare AI, ar trebui să fii foarte transparent cu privire la modul în care o faci”, a spus Johanna Björklund, cercetător AI şi profesor asociat la Universitatea Umeå din Suedia.

Se estimează că ChatGPT a ajuns la 100 de milioane de utilizatori activi lunar în ianuarie, la doar două luni de la lansare, devenind astfel aplicaţia pentru consumatori cu cea mai rapidă creştere din istorie, potrivit unui studiu UBS publicat luna trecută.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.