Google lansează un program prin care încearcă să facă mai uşoară alegerea smartphone-urilor pentru uz în mediul de afaceri. Android Enterprise Recommnded este cea mai nouă încercare a celor de la Google de a prinde rădăcini cu Android în domeniul business, domeniu în care Microsoft şi Google au avut mai mult succes până acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul vrea ca din marea de telefoane cu Android să evidenţieze modele pe care firmele şi angajaţii acestora se pot baza. În acest scop, Google a stabilit o serie de condiţii pe care telefoanele care vor să fie recomandate pentru business trebuie să le îndeplinească.

Cele mai importante condiţii sunt:

  • Să primească update-urile de securitate în cel mult 90 de zile din momentul în care Google le livrează;
  • Să aibă Android 7 sau mai recent;
  • Să suporte funcţia managed devices (telefoanele să poată fi accesate şi controlate din cadrul unei console centrale);
  • Să ofere un profil de business;
  • Să poate fi cumpărate deblocate.

Din punct de vedere hardware, pentru fi admise în noul program de recomandare pentru business, smartphone-urile cu Android trebuie să aibă cel puţin 2 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, un procesor cu o frecvenţă de măcar 1,4 GHz, cameră foto cu cel puţin 10 MP, arhitectură software pe 64 de biţi şi o autonomie de cel puţin 8 ore.

Deja în cadrul programului au fost incluse mai multe modele. În afara celor de seria Pixel, produse chiar de Google, se mai regăsesc telefoane precum BlackBerry KeyOne, Huawei Mate 10, LG V30, Motorola X4, Xperia XZ1 sau Nokia 8.

Lista completă de smartphone-uri cu Android pe care programul Android Enterprise Recommnded le conţine în prima sa fază poate fi consultată aici.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.