Google a anunţat ieftinirea unora din opţiunile pe care le oferă pentru stocarea în cloud şi, totodată, un nou brand pentru serviciile oferite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Planurile de stocare contracost oferite de Google se vor numi de acum înainte Google One, în loc de Google Drive. Brandul Google Drive rămâne în continuare activ pentru versiunea gratuită. Aceasta rămâne neschimbată şi oferă 15 GB pentru stocare pentru toate serviciile ataşate unui cont Google (Gmail, Photos etc.).

Noul Google One aduce două schimbări importante în ceea ce priveşte opţiunile de stocare online. În primul rând, este lansată o nouă opţiune, care oferă 200 GB pentru 3 dolari pe lună.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În al doilea rând, este eliminat planul de 1 TB care costa 10 dolari şi este ieftinit cel de 2 TB, care-i ia locul şi costă acum 10 dolari în loc de 20 de dolari. Toate celelalte planuri de stocare, inclusiv cel gratuit, rămân nemodificate.

Prin trecerea la Google One, serviciile de stocare oferite de Google pot fi partajate între membrii unei familii de până la 5 membri, care vor avea acces pe baza propriului cont Google la acelaşi abonament de stocare online.

Totodată, abonaţii oricărui plan de stocare online plătit, inclusiv cele mai ieftine, vor avea acces la suport live. Această facilitate era până acum disponibilă doar în cadrul suitei de business.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.