Banca Naţională a României (BNR) şi-a întărit politica monetară prin decizia de a menţine dobânda la 2,50%, în contextul în care marile bănci centrale au anunţat politici de reducere a dobânzilor, a spus, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a avertizat, însă, că nu orice derapaj fiscal poate să fie combătut de o politică monetară întărită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

BNR a anunţat, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an, fiind a 10-a decizie consecutivă în acest sens. Isărescu a precizat că această decizie, în actualul context, înseamnă, de fapt, o întărire a politicii monetare.

”Noi ne-am întărit politica monetară cu decizia de astăzi. (...) În condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fed şi japonezii (...) au slăbit dobânzile, noi, indirect, am întărit-o”, a spus Isărescu.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

BNR a avertizat, joi, că, pe plan extern, incertitudini sporite decurg din slăbirea tot mai evidentă a economiei zonei euro şi a celei globale, precum şi din creşterea riscurilor la adresa perspectivei acestora, în contextul războiului comercial şi al Brexit.

În plus, deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, potrivit BNR.

Isărescu a subliniat că, în prezent, asistăm la o depreciere a monedei euro şi o apreciere a dolarului în contextul unui război comercial, context care afectează România.

”Este un mesaj pe care l-am transmis şi investitorilor străini. Încercăm să ţinem lucrurile sub control. (...) Folosim armele din dotare, deşi avem un instrumentar limitat”, a spus guvernatorul.

Totodată, Isărescu a avertizat că o politică monetară întărită nu poate repara toate derapajele fiscale.

”Nu orice derapaj fiscal poate să fie combătut de o politică monetară întărită. De la un punct încolo poţi să faci mai mult rău decât bine”, a spus Isărescu.

Banca centrală avertizează că, pe plan intern, conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri reprezintă o sursă de incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei inflaţiei, inclusiv în contextul calendarului electoral 2019-2020, iar accentuarea deficitului de cont curent devine tot mai preocupantă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.