Ion Simu-Alexandru a preluat de vineri postul de director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, vineri 17 decembrie 2021, Ion SIMU-ALEXANDRU a preluat conducerea Companiei, fiind desemnat, de Consiliul de Administraţie, în funcţia de director general interimar, pentru un mandat de patru luni”, a transmis compania.

Ion Simu-Alexandru, de profesie inginer, este absolvent al Facultăţii de Mecanică, specializarea Ingineria Sistemelor de Circulaţie Feroviară, din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara şi are o experienţă profesională de 30 de ani, în domeniul feroviar.

Directorul general interimar al CFR SA şi-a propus pentru perioada imediat următoare continuarea proiectelor începute, implementarea obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a reţelei feroviare şi, nu în ultimul rând, prioritizarea proiectelor feroviare incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

"Toate aceste proiecte, care au o contribuţie esenţială în dezvoltarea economică a reţelei feroviare naţionale, dar şi a companiei în sine, se vor implementa în regim accelerat, pentru că acum există şansa uriaşă să modernizăm calea ferată, în această perioadă în care transportul feroviar, cel mai ecologic mod de transport, este o prioritate la nivel european şi naţional", a declarat Ion Simu-Alexandru, director general al CFR SA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.