Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că Guvernul a făcut tot ce s-a putut, până în prezent, pentru a diminua efectele creşterii preţului la benzină şi motorină, însă nu poate fi folosit tot bugetul de stat pentru a subvenţiona preţul la benzină, deoarece trebuie făcute investiţii, plătite salarii, etc. „Bugetul statului nu poate să suporte toate scumpirile pentru toată lumea şi în toate timpurile, fiindcă bugetul este cel pe care îl are la dispoziţie Guvernul. Lumea se aşteaptă să fie cheltuiţi cu chibzuinţă aceşti bani, care sunt banii noştri, ai statului”, a adăugat şeful statului. Chestionat despre ce va face statul român în contextul unei crize alimentare, Iohannis a precizat că „România nu va avea probleme cu alimentele, dar asta nu înseamnă că nu vom avea efecte ale crizei alimentare, fiindcă preţurile angro la alimente de exemplu, în plan global, au crescut cu aproape 20%”, iar Guvernul va veni cu măsuri în acest sens, dacă situaţia o va impune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Guvernul face atât cât este posibil în condiţiile date şi acum atât a fost posibil, să stabilizeze preţul şi să îl coboare cu 50 de bani, însă preţul benzinei şi al motorinei nu se stabileşte direct după preţul barilului de petrol. Există o piaţă a petrolului, există o piaţă a benzinei şi motorinei. Ori benzina şi motorina s-au scumpit peste tot şi evident că există o legătură între preţul petrolului şi benzină şi motorină, dar nu e o legătură aşa directă, cum au sperat mulţi că dacă se stabilizează preţul petrolului, automat scade preţul la pompă. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Guvernul este în continuare foarte preocupat de aceste măsuri, însă acum a fost posibil atât cât s-a făcut. Bugetul statului nu poate să suporte toate scumpirile pentru toată lumea şi în toate timpurile, fiindcă bugetul este cel pe care îl are la dispoziţie Guvernul. Lumea se aşteaptă să fie cheltuiţi cu chibzuinţă aceşti bani, care sunt banii noştri, ai statului. Nu putem să dăm toţi banii pentru a subvenţiona preţul la benzină şi să nu facem investiţii. Investiţiile sunt necesare, salariile sunt necesare, şcoala este necesară, ş.a.m.d”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat despre faptul că benzina şi motorina s-au scumpit în ultima perioadă din cauza creşterii preţului barilului de petrol pe plan internaţional, ajungând în primăvară la 126 euro, apoi am văzut că a scăzut acum câteva săptămâni la 110 euro, însă scăderea nu s-a regăsit în scăderea preţului benzinei şi motorinei la pompă. 

Chestionat ce va face statul pentru a evita o criză alimentară, în condiţiile în care specialiştii anunţă un an extrem de secetos, iar alte state precum Polonia a redus la zero TVA la alimente, iar Ungaria a fost plafonat preţul la alimente, şeful statului a răspuns: „Cu siguranţă că anumite măsuri sunt posibile şi, atunci când se impune, Guvernul se va apleca asupra acesto chestiuni”.

„Noi credem că România nu va avea probleme cu alimentele, dar asta nu înseamnă că nu vom avea efecte ale crizei alimentare, fiindcă preţurile angro la alimente de exemplu, în plan global, au crescut cu aproape 20%. Acest lucru se va reflecta într-o anumită formă şi la noi. Atunci când este cazul, Guvernul se va implica, dar ceea ce aţi menţionat înainte, cred că trebuie să ne dea foarte mult de gândit. Seceta, canicula foarte devreme în an, furtunile, toate acestea ne arată un singur lucru - schimbările climatice se întâmplă şi la noi. De aceea România a fost şi este parte a statelor care vor să lupte cu schimbările climatice, însă aceste  schimbări nu vor fi oprite într-o lună sau în două luni, dacă o ţară sau două sau 10 se implică. E nevoie de un efort global şi, până atunci, lucrurile trebuie gestionate şi în zona micro, asta însemnând că acolo unde există puţină apă potabilă, şi din păcate avem şi noi localităţi, ea trebuie economisită. Pur şi simplu. Nu există altă soluţie”, a completat preşedintele Iohannis. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.