Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis joi, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti, că un nivel ridicat de educaţie economică şi financiară va continua să reprezinte o condiţie esenţială pentru dezvoltarea pieţei şi pentru valorificarea cât mai bună a potenţialului existent. ”Tocmai de aceea am decis să susţin, începând cu acest an, un amplu proiect dedicat promovării educaţiei financiare. (...) Am convingerea că dispuneţi astăzi de toate mijloacele şi instrumentele pentru a deveni un vector important al educaţiei financiare a tinerei generaţii, şi nu numai. Un investitor educat înseamnă un investitor responsabil, iar pentru piaţa de capital înseamnă predictibilitate şi dezvoltare sustenabilă”, a arătat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aniversăm astăzi împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Bursei din Bucureşti, într-un context în care, în arhitectura financiară a României, piaţa de capital devine tot mai importantă, iar Bursa de Valori Bucureşti reprezintă instituţia de referinţă. Am acordat cu încredere Înaltul Patronaj acestui eveniment aniversar, în semn de apreciere a valorii unei instituţii istorice, dar mai ales ca recunoaştere a rolului actual al Bursei de Valori în modernizarea şi dezvoltarea economiei României”, a arătat Iohannis, în mesajul transmis la evenimentul de aniversare a 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti, mesajul prezentat de Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale.

El a adăugat că prezenţa la eveniment a reprezentanţilor federaţiilor europene şi euro-asiatice ale burselor de valori, alături de reprezentanţii burselor de valori din regiune, este o dovadă de apreciere a importanţei Bursei de Valori Bucureşti în plan regional şi a performanţelor pieţei de capital româneşti.

”Deşi continuă să genereze incertitudine, crizele din ultimii ani par să fi stimulat şi ample procese de transformare, care pot prefigura o adevărată revoluţie a sistemelor şi instrumentelor financiare. Era digitală a crescut semnificativ mobilitatea capitalurilor şi diversificarea instrumentelor pieţelor financiare, iar bursele de valori pot deveni, în această privinţă, adevăraţi creatori de tendinţe. În vremuri de criză apar inevitabil şi diverse comportamente neloiale şi speculative, care îşi fac simţită prezenţa inclusiv pe pieţele bursiere. Şi sub acest aspect, Bursa de Valori Bucureşti merită toată aprecierea, pentru că a rămas o arenă a echilibrului, a creşterii continue, o comunitate atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru companiile interesate de finanţare”, a punctat Iohannis.

Preşedintele a făcut referire la istora BVB, întreruptă ”în acele decenii în care comunismul a anihilat brutal economia de piaţă şi principiile acesteia”, la reînfiinţarea Bursei, în anul 1995.

”Eforturile şi activitatea Bursei, dar şi performanţele companiilor listate au făcut ca România să beneficieze, din anul 2019, de statutul de piaţă emergentă. Această recunoaştere este expresia încrederii din partea companiilor de rating şi a instituţiilor pieţelor de capital. Prin dezvoltarea şi adaptarea permanentă la tendinţele în domeniu, Bursa de Valori Bucureşti dispune astăzi de expertiză competitivă şi mijloace moderne, care atrag un număr tot mai important de investitori, de aproape 2,5 ori mai mare în prezent decât în anul 2019”, a continuat el.

Potrivit lui Iohannis, portofoliul consistent de aproape 400 de societăţi listate, dar şi spectrul larg al domeniilor de interes, precum sectorul financiar, agribusiness, energie sau sănătate au transformat Bursa de Valori Bucureşti într-o alternativă consistentă de finanţare, complementară în raport cu sistemul bancar, iar potenţial de creştere există din plin.

”În ciuda contextului global şi a incertitudinilor actuale, România a înregistrat o creştere economică semnificativă în acest an şi a beneficiat de avansul investiţiilor străine directe, dar şi de stabilitatea cursului monedei naţionale, într-un mediu totuşi puternic inflaţionist. Am convingerea că sprijinul destinat companiilor româneşti prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv pentru facilitarea listării la bursă, va genera noi oportunităţi şi va atrage noi investitori. Dincolo de multiplele avantaje competitive care pot fi fructificate, finanţarea companiilor prin piaţa de capital confirmă, de fapt, maturitatea capitalismului românesc”, a mai arătat el.

Şeful statului a menţionat că evoluţiile legislative recente, în direcţia simplificării şi facilitării accesului la tranzacţionare, vor avea cu certitudine un impact pozitiv important asupra pieţei de capital din România.

”Un nivel ridicat de educaţie economică şi financiară va continua să reprezinte o condiţie esenţială pentru dezvoltarea pieţei, pentru valorificarea cât mai bună a potenţialului existent. Tocmai de aceea am decis să susţin, începând cu acest an, un amplu proiect dedicat promovării educaţiei financiare. Sunt convins că o creştere accelerată a nivelului de educaţie financiară în România trebuie să reprezinte un efort comun al industriei financiar-bancare, al mediului academic, dar şi al autorităţilor de profil. Felicit Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru implicare şi invit şi Bursa de Valori Bucureşti să se alăture acestui demers prin noi proiecte, cât mai ambiţioase şi inovative. Am convingerea că dispuneţi astăzi de toate mijloacele şi instrumentele pentru a deveni un vector important al educaţiei financiare a tinerei generaţii, şi nu numai. Un investitor educat înseamnă un investitor responsabil, iar pentru piaţa de capital înseamnă predictibilitate şi dezvoltare sustenabilă. Felicit încă o dată Bursa de Valori Bucureşti, pentru contribuţia pe care o are la dezvoltarea sistemului financiar românesc”, a conchis Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.