Nu există niciun motiv ca guvernul României să crească taxele înainte să reformeze statul şi să taie cheltuielile inutile, iar cei care susţin contrariul nu urmăresc altceva decât păstrarea actualului sistem, afirmă economistul Cristian Păun într-un interviu pentru News.ro. Specialistul face o pledoarie în favoarea unei abordări liberale a crizei financiare cu care se confruntă România şi explică în detaliu de unde se pot obţine atât bani în plus la buget, cât şi tăieri masive de costuri.
România aruncă banii pe fereastră pe o mulţime de lucruri şi domenii absolut inutile şi fără niciun impact. De fapt, guvernul are de finanţat doar cinci domenii mari şi late: educaţia, sănătatea, apărarea, siguranţa naţională şi justiţia. Dacă veniturile statului s-ar concentra pe aceste cinci direcţii, ar exista dintr-o dată banii necesari pentru a le creşte substanţial calitatea, afirmă Cristian Păun. Foarte puţine alte domenii, precum politica externă, fondurile europene şi mediul, mai merită să aibă câte un minister separat. Guvernul poate funcţiona foarte bine cu 10 ministere, adaugă expertul.
Acesta desfiinţează teoriile cu care economişti, jurnalişti şi politicieni de stânga au asaltat opinia publică în ultimele zile, conform cărora e obligatoriu să creştem taxele, să introducem impozitarea progresivă şi să evităm concedierile din rândurile bugetarilor. „Nu ştiu ce fumează economiştii ăştia“, reacţionează Cristian Păun când e întrebat despre ideile respective. Profesorul afirmă că teoriile introduse în spaţiul public sunt viciate de ideologia egalitară socialistă şi că nu fac decât rău economiei româneşti care oricum trece prin momente foarte grele.
„Într-o societate unde punem egalitatea înaintea libertăţii, în final vom avea mai puţin din ambele! Societăţile care pun libertatea înaintea egalităţii vor avea mai mult din ambele!“, conchide Cristian Păun, citându-l pe economistul Milton Friedman, pe subiectul abordării socialiste a crizei financiare a României propuse de economişti precum Cornel Ban şi Vladimir Borţun.
Întregul interviu acordat de profesorul de economie Cristian Păun pentru News.ro poate fi citit mai jos:
„Socialismul e cu egalitatea, liberalismul e cu libertatea. Starea naturală a omului este libertatea! Noi acolo ne manifestăm cel mai bine, în libertate şi nu în constrângerea cu care vine la pachet socialismul. Până la urmă, cred că şi asta am votat la ultimele alegeri prezidenţiale! Opţiunea românilor a fost clară: spre sisteme mai libere şi nu spre sisteme restrictive, intervenţioniste“
Matei Udrea: Domnule profesor Cristian Păun, tăieri de cheltuieli, creşteri de taxe sau amândouă? Ce ar trebui să cuprindă aceste măsuri urgente care ar trebui să intre în vigoare chiar de la 1 iunie, aşa cum susţin unii?
Cristian Păun: Din punctul meu de vedere, ar trebui să începem cu cheltuielile! Şi nu doar cu cheltuielile. Ar trebui să începem cu ceva ce de vreun an şi jumătate este îngheţat complet, pentru că angajaţii din instituţiile statului sunt şi ei în această campanie electorală prelungită şi îşi aşteaptă şeful. Şi nu prea fac mare lucru aşteptându-şi şeful de ceva vreme, fapt pentru care toate proiectele importante pentru România sunt blocate sau semi-blocate! Asta înseamnă că trebuie să ne reluăm munca în toate instituţiile statului. Şi aici mă refer în principal la reforme, la deblocarea fondurilor europene, care în momentul de faţă sunt într-un mare impas. Şi nu vorbesc doar de PNRR, vorbesc şi de fondurile europene clasice. Deci, primul lucru pe care noi ar trebui să-l facem, pe lângă cheltuieli şi taxe, este să începem din nou să rezolvăm această problemă a fondurilor europene, pentru că, repet, de acolo vin venituri importante care mai pot acoperi, mai pot tempera problema deficitului bugetar. Apoi, evident că aceste fonduri europene sunt legate de o altă chestiune foarte importantă şi anume aceea a reformelor. Ori, în momentul în care noi facem aceste reforme, cu siguranţă că apar şi elemente de reducere de cheltuieli, pentru că până la urmă reforma trebuie să aibă drept consecinţă finală şi o eficientizare a statului. Nu întâmplător vedem printre aceste reforme, pe care le tot trenăm, managementul privat în companiile sau instituţiile de stat, accelerarea investiţiilor în infrastructură şi aşa mai departe. Deci, toate aceste elemente sunt foarte importante pentru România de astăzi. Şi atunci, da, eu aş vrea, pe lângă aceste reforme, să începem să ne asumăm şi alte reforme importante, pe care poate nu le-am inclus în PNRR sau în angajamentele pe care ni le-am asumat faţă de partenerii europeni. Şi aici mă refer la reforma administrativ-teritorială! Cu siguranţă nu se mai pune problema organizării pe cele 40 şi ceva de judeţe pe care noi le avem, că nici nu ştim dacă Ilfov mai e judeţ sau e sector (al Bucureştiului – n. red.). Deci, ar trebui în primul şi în primul rând o reformă administrativ-teritorială. Eu aş merge chiar curajos pe regiuni de dezvoltare cât mai puţine, pentru că nu se va strica nimic, nu se va încurca nimic din punctul de vedere al organizării României dacă vom trece pe o astfel de structură organizatorică. Dimpotrivă, vom renunţa la tot felul de consilii judeţene, prefecturi şi structuri din acestea care, din punctul meu de vedere, nu sunt decât locuri de sinecureală, adică locuri de cheltuială de bani, pur şi simplu, pe ceva care nu neapărat se întoarce cu vârf şi îndesat şi util pentru populaţie.
Matei Udrea: Dar am văzut zilele acestea la toate posturile de televiziune şi în luările de poziţii din presa scrisă argumentul că nu mai e timp pentru astfel de măsuri, că nouă ne trebuie ceva imediat, cum ar fi creşterea TVA, care oricum ar fi printre cele mai mici din Europa. Adică toate lucrurile despre care vorbim, cu reforma administrativă şi altele, ar viza viitorul, următorii ani.
Cristian Păun: Cei care bocesc aşa sunt detractorii dintotdeauna, sunt cei care s-au opus mereu reformării şi modernizării statului român. Îi auzim de multă vreme, tot timpul iau serios şi grav poziţii din astea în care ne explică nouă cum nu e niciodată momentul şi nu e niciodată timp pentru lucrurile care într-adevăr contează pentru România. Şi că, evident, calea uşoară şi rapidă este cea mai bună, ca întotdeauna. Noi trebuie să fim puţin îndârjiţi şi să alegem calea grea, pentru că de prea multă vreme am tot amânat calea grea, preferând calea uşoară. O să dau câteva argumente, apropo de ceea ce se vehiculează în spaţiul public de către o anumită tabără: 1) Noi am mai crescut cheltuielile în ultimii doi ani! Chiar consistent am crescut aceste cheltuieli. Povara fiscală pe care am pus-o pe mediul de afaceri a crescut constant şi este semnificativ adăugată în plus în ultimii doi ani, dar n-am rezolvat problema deficitului! De ce am rezolva problema deficitului acum, cu o nouă creştere de taxe, având în vedere că toate creşterile de taxe din ultima perioadă n-au rezolvat această problemă, ci dimpotrivă, s-a agravat? Acesta ar fi un prim argument. 2) De ce să aduci bani în plus într-un buget destinat unei ţări care nu e reformată? De ce să facem lucrul ăsta? De ce să venim cu bani în plus la bugetul statului deşi noi n-am trecut încă pe regiuni în loc de judeţe? Sau de ce să mărim TVA-ul în condiţiile în care noi n-am rezolvat problema gap-ului de TVA (diferenţa dintre suma totală de TVA pe care statul ar trebui să o colecteze şi suma colectată efectiv – n. red.)? Noi avem cel mai mare gap de TVA din Europa şi, ca sumă – ca sumă, nu ca procent! – este comparabil cu gap-ul de TVA al Germaniei! Deci, noi n-am rezolvat această problemă, n-am făcut această reformă foarte rapidă. Ea se poate rezolva foarte rapid, în câteva săptămâni, prin nişte Ordonanţe de Urgenţă deştepte date la Ministerul Finanţelor. Asta o putem rezolva rapid. De ce am face, înainte de această reformă, o creştere de taxe? Nu are logică! 3) O creştere de taxe în momentul de faţă este inoportună! Pentru că toată economia românească, mă refer la cea privată, cea care plăteşte taxele în acest moment, gâfâie rău de tot mai ales pe zona de producţie industrială. Avem şi probleme cu agricultura, pentru că vremea nu ne ajută! Vremea asta ploioasă şi îngheţul nu prea ne ajută şi ne distruge destul de mult din recolte. Deci, va fi un an prost sau semi-prost, cu siguranţă, în agricultură. Dacă vii în momentul ăsta şi creşti taxele, nu e în regulă! Obţii un efect contrar. Şi ăsta este un alt argument important: prin taxare, de fapt, în final, tu mai mult atrofiezi din economia care contează.
Matei Udrea: Deci, fără majorări de taxe!
Cristian Păun: Orice majorare de taxă are un efect advers. Într-o primă fază, poate mai câştigi ceva la bugetul statului, dar pentru că economia va frâna şi mai mult, te trezeşti că aceste încasări, în final, nu sunt cele pe care tu mizai. Şi atunci, din toate aceste argumente, eu cred că se poate extrage o concluzie foarte-foarte clară: aş amâna pe cât posibil orice majorare de taxe în momentul de faţă şi mai degrabă aş pune presiune pe toată administraţia publică, deopotrivă centrală şi locală, să se racordeze la acest efort de a salva şi de a reforma România. Este, până la urmă, ceva cu nişte efecte benefice pe termen lung. E mult mai sustenabil să salvezi România prin măsurile de care vorbeam decât să creşti taxele în acest moment. Deci, nu aş pleda pentru aşa ceva în perioada următoare, aş fi foarte precaut cu o astfel de iniţiativă. Da, avem cota de TVA cea mai mică din Uniunea Europeană, de acord, dar avem alte taxe care sunt mai mari! Avem printre cele mai mari contribuţii pe salarii, mai ales că noi nu prea avem deduceri din acele salarii. Şi atunci, menţinerea acestui TVA la nişte cote cât de cât suportabile este, din punctul meu de vedere, o măsură care trebuie apărată în continuare. În plus, anul acesta avem şi liberalizarea pieţei de energie, ceea ce este iar un pas important şi benefic, zic eu, pentru că noi până acum din bugetul de stat, din banii de autostrăzi, grădiniţe, şcoli, spitale, subvenţionam energia electrică pentru toată lumea. Este momentul să renunţăm la acest tip de disfuncţionalitate a pieţei. Sigur că avem o problemă acolo, pentru că producătorii de energie, în continuare, în România sunt câţiva, sunt foarte puternici şi în general aflaţi în siajul statului. Energia este în continuare unul din sectoarele cele mai reglementate, controlate şi taxate. Avem această presiune inflaţionistă care cu siguranţă va veni dinspre sectorul energetic, vom avea o presiune inflaţionistă venită dinspre agricultură, care nu va da randamentul maxim anul acesta, şi vom avea, evident, o presiune inflaţionistă dacă introducem această majorare de taxe. Nivelul de trai din România poate suferi în perioada următoare un şoc destul de puternic. De aceea, repet, aş insista mult mai mult pe reformă.
„România poate funcţiona foarte uşor cu un guvern cu maximum 10 ministere, cinci dintre ele dedicate celor cinci domenii-cheie: educaţie, sănătate, apărare, siguranţă naţională şi justiţie. Lor trebuie să le alocăm cei 30% din PIB pe care-i obţine statul din taxe şi alte surse“
Matei Udrea: Cum trebuie să arate această reformă, dincolo de cea administrativ-teritorială, despre care aţi vorbit mai devreme?
Cristian Păun: Eu am câteva elemente la care sunt atent în perioada următoare. Primul element la care sunt atent este cel legat de numărul de ministere! Este un test pe care va trebui să îl treacă noul guvern, în ideea de a vedea cât de mult a înţeles ce s-a votat la ultimele tururi de alegeri. Adică dacă tu acum, într-o coaliţie din asta mai largă, vii şi propui 20 de ministere, e o mare problemă! Tentaţia, în coaliţiile mari, este să vii cu multe ministere. România poate funcţiona foarte uşor şi fără nicio problemă, fără nicio sincopă, cu maximum 10 ministere! Pentru că funcţiile de bază ale statului sunt cinci şi către acelea trebuie să alocăm resurse importante: educaţie, sănătate, apărare, siguranţă naţională şi justiţie. Dacă împărţim cei circa 30% din PIB, venituri pe care noi le obţinem din taxarea românilor şi alte surse, rezultă că fiecare dintre aceste domenii ar putea beneficia de un 6% din PIB, un procent generos de care n-au beneficiat niciodată aceste sectoare-cheie din România! Pentru că, în România, foarte multe din aceste procente care ar trebui alocate pe cele cinci direcţii prioritare se duc către alte trăsnăi! Sunt irosite pe tot felul de prostii care ar trebui, în acest moment, drenate către cele cinci domenii-cheie şi ar trebui cu siguranţă controlate mai bine. Pentru că această risipă face, până la urmă, ca aceste cinci domenii-cheie să fie subfinanţate şi calitatea serviciilor publice care derivă din cele cinci domenii-cheie să fie una foarte, foarte precară. De asta spun că noi am putea să funcţionăm lejer cu maximum 10 ministere, cinci dintre ele dedicate celor cinci domenii-cheie. Iar apoi, da, poate mai trebuie să avem şi un Minister al Mediului, un Minister al Fondurilor Europene, poate unul al Economiei – deşi nici aici nu-i văd foarte tare sensul – şi un Minister al Afacerilor Externe. Adică sunt foarte puţine alte ministere, pe lângă cele cinci de bază, care ar trebui înfiinţate. Ăsta este un test: să vedem o primă reformă pe care o putem face mâine şi pentru care cu siguranţă avem timp. Este acest lucru, să avem un prim guvern foarte-foarte limitat la numărul de ministere.
Matei Udrea: Ce ar mai fi?
Cristian Păun: Apoi, evident că trebuie să avem o discuţie foarte aplicată pe tot ce înseamnă instituţii ale acestor ministere, pentru că sunt tot felul de agenţii create peste noapte, apărute ca ciupercile după ploaie. Şi mai trebuie să avem o discuţie aplicată cu tot ce înseamnă privatizarea companiilor de stat. Statul nu trebuie să se ocupe decât de cele cinci domenii de care vorbeam! De ce trebuie să aibă statul bancă? Bancă de Investiţii şi Dezvoltare? Astea trebuie în general profesionalizate printr-o privatizare pe piaţa de capital! Cel puţin câte un pachet important de acţiuni de la CEC Bank, de la Banca Românească, de la Banca de Investiţii şi Dezvoltare ar trebui să fie listate pe burse, să ajungă acţiunile acestor bănci în portofoliile românilor sau, de ce nu, în pilonul doi de pensii! Ar mai trebui ca acele fonduri de pensii administrate privat să investească masiv în companiile din energie din România! Pachetele de acţiuni pe care astăzi le deţine statul ar trebui să fie deţinute de investitori români, prin bursă, fie cumpărându-le direct, fie prin fondurile de pensii şi investiţii care pot cumpăra aceste pachete ale statului. Să nu le mai deţină statul, să nu-şi mai numească statul tot felul de sinecurişti în consiliile alea de administraţie. Deci, se poate eficientiza mult mai bine partea asta decât povestea aia cu management privat la stat! Adică ar trebui, până la urmă, să lăsăm capitalul privat românesc să contribuie la capitalizarea acestor companii, statul retrăgându-se – ceea ce este şi normal să facă - din aceste companii.
„Nu ştiu ce citesc sau ce fumează economiştii ăştia! Cei care astăzi strigă cu voce tare şi apără creşterea taxării în România sunt fie beneficiari ai acestui sistem de privilegii, fie nu au făcut niciodată în viaţa lor o afacere sau n-au vorbit niciodată cu antreprenori. Adică de ce ai aduce taxe mai multe pentru a finanţa un stat corupt, birocratic, neproductiv, ineficient?“
Matei Udrea: Domnule profesor, dumneavoastră sunteţi pe contrasens cu economişti şi jurnalişti care au apărut în ultima perioadă şi care susţin că dimpotrivă, în niciun caz nu trebuie făcute reduceri de personal la stat şi tăieri de cheltuieli şi nici ca statul să se retragă. Am văzut, de exemplu, un interviu cu Corneliu Ban, economist care spune că „Nicuşor Dan are un tic, vrea să taie cheltuielile bugetare şi să îmbunătăţească strângerea taxelor“. Pe urmă l-am văzut pe un alt economist de la Oxford, Vladimir Borţun, care spunea că Nicuşor Dan e adept al neoliberalismului, că nu există nicio dovadă ştiinţifică în sprijinul ideii că taxele mici ar stimula creşterea clasei de mijloc. Sunt, aşadar, persoane care susţin în momentul ăsta că dimpotrivă, nu asta e soluţia, ci taxarea progresivă, mărirea taxelor.
Cristian Păun: Eu nu ştiu ce citesc sau ce fumează economiştii ăştia de care vorbiţi dumneavoastră, dar e plină literatura economică de studii care arată că între libertatea economică şi dezvoltarea unei naţiuni există o legătură direct proporţională, pozitivă şi semnificativă! Şi asta din orice punct de vedere vreţi dumneavoastră: statistic, econometric. Acest lucru e deja discutat de multă vreme în economie, nu mai pune nimeni la îndoială că, pe măsură ce libertatea economică e mai mare, cu atât e mai bine pentru sistemele economice respective! Sunt mai reziliente, mai robuste în faţa crizelor şi aşa mai departe. România nu este în topul ţărilor care au această libertate economică. Dacă ne uităm la ţările nordice din Europa, de exemplu, ele sunt, într-adevăr, nişte ţări cu taxe mari. Au însă şi sisteme de deducere foarte importante şi sunt ţări unde libertatea economică este de top! Noi nu suntem acolo! Nici măcar Statele Unite, în momentul de faţă, nu mai este în topul acestor ţări cu libertate economică mare. Şi atunci noi ar trebui cumva să apărăm bruma de libertate economică – repet, care include şi taxarea – şi să încercăm chiar să o îmbunătăţim în timp, dublând-o cu o creştere a clasificării noastre în topurile legate de corupţie, de birocraţie, de ineficienţa guvernării, a actului de guvernare, că nici aici nu suntem într-un top extraordinar de bun! Adică de ce ai aduce taxe mai multe pentru a finanţa un stat corupt, un stat birocratic, un stat neproductiv, ineficient? Ai arunca banii pe fereastră dacă faci treaba asta! Da, putem să vorbim, poate, mai târziu de modificări de taxare, dar repet, după ce rezolvăm această problemă a statului! Iar încă o dată spun: statul modern nu se concentrează pe alte domenii decât cele cinci! Sau, cel puţin, la acest moment noi, România, nu avem resursele să ne extindem mai mult de cele cinci domenii-cheie pe care ar trebui să le dezvoltăm ceva mai mult decât o facem în momentul de faţă. De asta spun că noi, cu taxele pe care le avem, am putea să finanţăm destul de bine cele cinci domenii-cheie şi am putea să îmbunătăţim semnificativ de mult calitatea serviciilor publice oferite de acestea.
Matei Udrea: Aşadar, întâi reformă şi abia apoi, dacă nu e suficient, creşteri de taxe.
Cristian Păun: Faptul că venim acum şi pledăm pentru taxe mai mari înseamnă că, de fapt, pledăm pentru menţinerea priviilegilor, pentru menţinerea sinecurilor, pentru menţinerea aceleiaşi ineficienţe a statului român. Deci, practic, noi pledăm pentru statu-quo: să nu se schimbe nimic. Creştem taxele şi nu schimbăm absolut nimic! De asta spun că cei care astăzi strigă cu voce tare şi apără creşterea taxării în România sunt fie beneficiari ai acestui sistem de privilegii, fie nu au făcut niciodată în viaţa lor o afacere sau n-au vorbit niciodată în viaţa lor cu antreprenori care sunt chinuiţi din două direcţii. Există o presiune fiscală enormă pe mediul de afaceri, mai ales pe întreprinderile mici şi mijlocii – şi e reală această situaţie, a fost înrăutăţită în ultimii doi ani în mod semnificativ –, dar şi companiile mari sunt stresate cu taxa pe stâlp, cu tot felul de aberaţii fiscale, suprataxarea profiturilor, impozitul pe cifra de afaceri. Toate astea se adaugă, cumulat, la ceea ce fac ele. Şi băncile au, de asemenea, o supraimpozitare. Deci, la noi, de vreo 2-3 ani, povestea este despre suprataxare! Despre taxarea în plus a mediului de afaceri mic şi mare, în niciun caz nu este vorba despre libertatea economică şi fiscală pe care unii încearcă s-o aducă în discuţie. Deci, există o presiune enormă asupra acestui mediu de afaceri. Iar cei care vin astăzi şi spun „Nu, domnule, să crească taxele!“, părerea mea e că sunt anti-români până la urmă şi nu înţeleg contextul, nu înţeleg că economia românească nu merge bine în aceste momente, nu înţeleg că există nişte pericole externe importante care pot face ca lucrurile din România să meargă şi mai prost! Nu e o idee deşteaptă să faci acest lucru în acest moment. Dimpotrivă!
„Mesajul Guvernului ar trebui să fie unul foarte clar: pornim la drum cu un număr minim de ministere, cu un plan foarte concret de comasare a agenţiilor, institutelor, instituţiilor care sunt inutile. Plus cum se vor restarta fondurile europene, cum se va rezolva problema evaziunii, contrabandei“
Matei Udrea: În concluzie…
Cristian Păun: Cred că mesajul Guvernului ar trebui să fie unul foarte clar: pornim la drum cu un număr minim de ministere, pornim la drum cu un plan foarte concret de comasare, eliminare, desfiinţare a agenţiilor, institutelor, instituţiilor care sunt inutile în acest moment sau care nu au niciun impact semnificativ asupra calităţii serviciilor publice de pe cele cinci direcţii de care vorbeam. Şi evident că vorbim foarte serios de ce se întâmplă pe zona companiilor de stat. Trebuie să vedem aceste planuri foarte concrete, plus cum se vor restarta fondurile europene, cum se va rezolva problema evaziunii, contrabandei. Pentru că şi aici avem sume foarte mari pe care statul le pierde din cauza acestui stat paralel care nu se vede. Evaziunea, contrabanda cu produse din tutun, cu munca la negru, astea sunt încă fenomene nerezolvate sau atinse doar tangenţial de către instituţiile statului. Ele trebuie rapid să intensifice eforturile pentru că situaţia nu este una care să ne avantajeze astăzi. N-ai de ce să spui „Vrem mai mulţi bani la bugetul statului, dar noi eşuăm lamentabil în lupta cu evaziunea!“ sau nu colectăm ce şi cât trebuie la bugetul statului. Chiar dacă ANAF anunţă cifre record, dacă dăm inflaţia de o parte, ne trezim că, de fapt, acele creşteri reale sunt destul de nesemnificative, mai ales dacă le comparăm cu dinamica reală a cheltuielilor pe care le face statul în momentul de faţă. Dovadă că avem un deficit pe care nu reuşim să-l temperăm.
Matei Udrea: Ultima chestiune, domnule profesor. Am observat că există această atitudine, de tipul „Lasă, domnule, că ăştia privaţi se descurcă, au de unde să dea! De ce să-i menajăm tot pe cei care oricum fac profit?“. Şi totul e împachetat sub această acuzaţie de „neoliberalism“. Aţi putea să explicaţi ce înseamnă de fapt neoliberalismul care e prezentat de economiştii de stânga ca un fel de bau-bau?
Cristian Păun: Păi, în primul rând, economiştii de stânga nu spun faptul că socialismul a fost falimentar şi este falimentar peste tot în lume! Ei asta nu spun! În schimb, au o luptă din asta de clasă permanentă în sânge, atacând exact ceea ce poate fi sursa prosperităţii pentru societăţile moderne, şi anume aceste iniţiative private, antreprenoriatul şi aşa mai departe. Deci, neoliberalismul sau liberalismul – neo sau nu, pentru că, din punctul meu de vedere, nu există neoliberalism, există liberalism şi atât – până la urmă, pune accentul în dezvoltare pe acumularea de capital. Pune accentul pe investiţii, pune accentul pe antreprenoriat, pe inovare, pe tehnologizare, pe acces la tehnologie, pe pieţe care să funcţioneze cât mai liber, cât mai aproape de cerere şi ofertă, fără intervenţii majore şi nocive din partea statului. Aceştia sunt adepţii curentului liberal şi cei care insistă pe ideea că, pe măsură ce avem mai multă libertate economică, vom ajunge şi la dezvoltare mai repede şi la o dezvoltare mai consistentă. Asta se şi vede în lume! Adică acele sisteme care sunt mai libere sunt mult mai prospere şi distribuie mult mai bine prosperitatea la nivel de individ. China comunistă, de exemplu, nu este astăzi o poveste despre blocuri măreţe şi realizări măreţe în construcţii! Este o ţară în care jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, la limita sărăciei! Ori, jumătate din populaţia Chinei înseamnă aproape toată populaţia Uniunii Europene sau aproape toată populaţia Statelor Unite! Oameni care trăiesc astăzi, conform definiţiilor internaţionale, la limita sărăciei. Şi, în continuare, problema acolo nu se rezolvă! Deci distribuirea bogăţiei se face mult mai bine în sistemele mai liberale.
„Deţinerea de către stat a mijloacelor de producţie mereu a dus la faliment! Acei economişti pe care dumneavoastră îi citaţi, din punctul meu de vedere, stau destul de prost cu lecturile economice şi folosesc aceste definiţii luate de-a gata, de tipul neoliberalism, neocon. Aceşti termeni sunt mai degrabă nişte termeni politici“
Matei Udrea: Este eterna dispută între comunism sau socialism, pe de o parte, şi liberalism, pe de alta.
Cristian Păun: Evident că, în plan ideologic, a existat mereu această coliziune între liberalism şi socialism, neo-ce vreţi dumneavoastră, neosocialism, neoliberalim. Eu le numesc tot liberalism şi socialism, diferenţa dintre ele fiind că în liberalism mijloacele de producţie sunt deţinute de operatori privaţi, în timp ce în socialism mijloacele de producţie sunt deţinute de stat. Ori, deţinerea de către stat a mijloacelor de producţie mereu a dus la faliment! Nici nu contează gradul în care statul deţine aceste mijloace de producţie sau modul în care statul intervine în deţinerea şi utilizarea acestor mijloace de producţie prin tot felul de bariere, taxe, avize şi aşa mai departe. În final, repet, erorile sunt imense atunci când statul îşi bagă prea mult coada în tot ceea ce înseamnă pieţe, tot ceea ce înseamnă proces de producţie şi de alocare de resurse. De asta nu-mi fac nicio problemă atunci când aud mesajul de prosperitate al socialiştilor, pentru că noi, economiştii, am rezolvat această problemă a prosperităţii şi a s-a demonstrat deja de ceva vreme că, până la urmă, sistemele intervenţioniste, sistemele socialiste nu au cum să ducă la prosperitate. Iar acei economişti pe care dumneavoastră îi citaţi, din punctul meu de vedere, cred că stau destul de prost cu lecturile economice – mai ales cele care contează – şi folosesc aceste definiţii luate de-a gata, care nu se prea regăsesc în zona economică, de tipul neoliberalism, neocon (neoconservatorism – n. red.), ce vreţi dumneavoastră. Aceşti termeni sunt mai degrabă nişte termeni politici. Economia face distincţie între liberalism şi socialism, nu există cale de mijloc între cele două şi, în general, mai mult socialism duce la şi mai mult socialism, mai mult intervenţionism duce la şi mai mult intervenţionism. Şi dacă tot m-aţi întrebat, ca să le răspund acestor economişti, aş răspunde cu un citat dintr-un liberal care îmi place foarte mult, şi anume Milton Friedman, care spunea ceva de genul următor: într-o societate unde punem egalitatea înaintea libertăţii, în final vom avea mai puţin din ambele! Societăţile care pun libertatea înaintea egalităţii vor avea mai mult din ambele! Cam asta ar fi o sinteză, foarte pe scurt, a ceea ce am spus mai înainte legat de liberalism şi socialism. Socialismul e cu egalitatea, liberalismul e cu libertatea. Starea naturală a omului este libertatea! Noi acolo ne manifestăm cel mai bine, în libertate şi nu în constrângerea cu care vine la pachet socialismul, intervenţionismul şi aşa mai departe. De asta ar trebui cu toţii să luptăm, să pledăm pentru libertate şi nu pentru constrângere. Până la urmă, cred că şi asta am votat, dacă mă întrebaţi pe mine, la ultimele alegeri prezidenţiale! Opţiunea românilor a fost clară: spre sisteme mai libere şi nu spre sisteme mai restrictive, mai intervenţioniste. Ar trebui să ţinem cont şi de acest lucru, că românii îşi doresc prosperitatea Occidentului care vine pe fondul libertăţii şi în niciun caz prosperitatea rusească, aceea care vine pe fondul constrângerii şi al socialismului „luminos“.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate!
Cristian Păun: Cu drag! Toate bune!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
