Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele opt luni, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută cu 7,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,2%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 1.I-31.VIII.2023 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 14,7%, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: comerţul cu autovehicule (+25,8%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,9%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,8%)”, arată datele INS.

Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scǎzut cu 9,3%.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În perioada ianuarie-august 2023 comparativ cu perioada similară din 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 16,2%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-31.VIII.2023 a înregistrat o cifră de afaceri cu 7,5% mai mare comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+42,5%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,1%), activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,9%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+0,9%).

Activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative au scăzut cu 0,6%.

 Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VIII.2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 9,2% mai mare comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022

August 2023 comparativ cu iulie 2023

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna august 2023, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 6%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-9,7%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-9,1%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-0,1%).

Activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au crescut cu 1,8%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 0,7%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei,serie brută, în luna august 2023, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 2,5%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+4%), activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,6%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+0,3%).

Scădere au înregistrat activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-9,4%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-0,5%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,6%.

August 2023 comparativ cu august 2022

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, a înregistrat o creştere cu 7,1%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+16,1%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,3%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-18,6%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-9,9%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023, a înregistrat o creştere cu 11,7% faţă de luna august 2022.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna august 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,2% mai mică comparativ cu luna august 2022, ca urmare a scăderilor înregistrate la: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-10,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-10,2%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,7%).

Creşteri au înregistrat activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+18,7%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+1,8%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2023 a scăzut cu 2,7%, comparativ cu luna august 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.